Vaccinarea anti-COVID în România. Aproape 21.000 de persoane s-au imunizat în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României s-au vaccinat anti-COVUD 20.979 de persoane, dintre care doar 5.771 cu prima doză, arată datele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Numărul zilnic al persoanelor care se vaccinează anti-COVID cu doza booster ceste în continuare cel mai ridicat, mai arată datele citate.
Astfel, dintre cele aproape 21.000 de persoane vaccinate în ultima zi, 12.319 au primit doza de rapel, 5.771 prima doză și 2.889 a doua doză.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 11 reacții adverse, dintre care 8 de tip general.
De asemenea, potrivit sursei citate, numărul total al persoanelor vaccinate anti-COVID cu prima doză, de la debutul campaniei de vaccinare, a ajuns la 8.012.576, iar al celor cu schema completă la 7.907.910.
2.191.414 au făcut doza booster.