Vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea genera o criză: Gheață uscată folosită pentru transport
Vaccinurile anti-COVID vor trebui să fie păstrate la rece, și, mai mult, vaccinul Pfizer pentru Covid-19 trebuie păstrat la temperaturi foarte scăzute, ceea ce va fi o problemă pentru țările în curs de dezvoltare dar și pentru zonele rurale din lumea dezvoltată, scrie CNN.
„Lanțul de frig”, una dintre provocările distribuirii vaccinului
„Lanțul de frig” este doar una dintre provocările legate de distribuirea vaccinurilor în întreaga lume.
Există multe altele: decizii cu privire la priorități și baze de date pentru a urmări cine ce vaccin a primit, unde și când. În plus, diferite vaccinuri pot avea o eficacitate mai mare sau mai redusă pentru diferite grupuri de populație; iar guvernele vor avea nevoie de campanii de PR pentru a convinge oamenii că vaccinurile sunt sigure.
Dar logistica de transport și depozitare a vaccinurilor – transportarea acestora de la poarta fabricii până la brațul pacientului – este esențială. Și, deoarece majoritatea vaccinurilor neccesită două doze, întregul lanț trebuie repetat.
Vaccinul Pfizer-BioNTech trebuie păstrat la aproximativ -70 grade Celsius
Vaccinul Pfizer-BioNTech trebuie păstrat la aproximativ -70 grade Celsius în timp ce este transportat, cu 50 de grade Celsius mai rece decât orice alt vaccin utilizat în prezent.
Moderna spune că vaccinul său poate fi păstrat în congelatoare disponibile de obicei în farmacii și la frigider timp de 30 de zile. Dar este posibil să existe mai puține doze de vaccin Moderna decât de Pfizer disponibile în anul următor.
Studiile de fază 3 au arătat că ambele vaccinuri sunt eficiente în jur de 95%, dar rezultatele nu au fost încă analizate de autoritățile de reglementare.
CEO-ul BioNTech a recunoscut problema controlului temperaturii
Miercuri, CEO-ul BioNTech, compania germană de biotehnologie care se află în parteneriat cu Pfizer, a recunoscut problema controlului temperaturii. „Lucrăm la o formulare care ne-ar putea permite să livrăm vaccinul chiar și la temperatura camerei”, a declarat Ugur Sahin pentru CNN. „Credem că în a doua jumătate a anului 2021 vom veni cu o formulă care este comparabilă cu orice alt tip de vaccin”.
Între timp, US Health and Human Services Secretary, Alex Azar, consideră că vaccinul Moderna este „mai flexibil” pentru un farmacist la nivel local. Pfizer, a spus el luni, ar fi mai potrivit pentru vaccinarea în masă.
Pfizer intenționează să livreze până la 1,3 miliarde de doze anul viitor, ceea ce necesită multă gheață uscată (dioxid de carbon în formă solidă la -78 grade Celsius) și o mulțime de cutii izoterme. Cutiile vor conține până la 975 flacoane (4.875 doze) și pot fi reumplute cu gheață uscată pentru până la 15 zile de depozitare.
Pfizer testează lanțul de aprovizionare în patru state americane. CEO-ul său, Albert Bourla, a declarat miercuri că are „zero îngrijorări” cu privire la cerințele de frig.
Livrarea vaccinului, o provocare majoră
Dar livrarea unui astfel de vaccin poate reprezenta o provocare majoră. Dr. Jarbas Barbosa, director adjunct al Organizației Pan Americane pentru Sănătate, a declarat pentru CNN că „zonele rurale și urbane din orice țară din lume nu sunt pregătite să gestioneze acest vaccin astăzi”.
Compressed Gas Association declară că producțiea dioxidului de carbon în SUA și Canada este de aproximativ 30.000 de tone pe zi și că are încredere că membrii săi pot satisface cererea de gheață uscată. Asociația consideră că va fi necesară mai puțin de 5% din producția de gheață uscată pentru a sprijini depozitarea ultra-rece a vaccinurilor Covid-19 în Statele Unite și Canada.
Alții din industrie se așteaptă blocaje. Mai mulți producători de gheață uscată din SUA au declarat pentru CNN că au avut deja oferte pentru întreaga lor producție.
Federal Aviation Administration clasifică gheața uscată drept marfă periculoasă
Peter Gerber, CEO Lufthansa Cargo, a declarat pentru CNN că nevoia de gheață uscată „reduce în mod clar și capacitatea de transport, deoarece dacă trebuie să încarci mai multă gheață nu mai poate fi încărcat atât de mult vaccin. Și, desigur, procedurile trebuie să fie speciale”.
Curierul american DHL și-a adaptat planurile de distribuție în conformitate cu specificațiile fiecărui vaccin. David Goldberg, CEO Global Forwarding US spune că „există o restricție asupra cantității de gheață uscată folosită la o aeronavă – de obicei 500-1.000 de kilograme, în funcție de o serie de factori”.
Flacoanele Pfizer pot fi păstrate între 2 și 8 grade Celsius până la cinci zile înainte de a se deteriora
Flacoanele Pfizer pot fi păstrate între 2 și 8 grade Celsius până la cinci zile înainte de a se deteriora. Pfizer spune că a dezvoltat un „sistem just-in-time care va expedia flacoanele înghețate direct la punctul de vaccinare”. De asemenea, va monitoriza temperatura fiecărei cutii expediate.
Logistica este mai lentă și facilitățile medicale sunt mai puțin echipate în statele în curs de dezvoltare. Producția de CO2 este limitată, iar costul și pericolele transportului unor cantități uriașe de gheață uscată sunt, de asemenea, un obstacol.
David Gitlin, CEO Carrier, specialiști în refrigerare, a declarat săptămâna trecută pentru CNN: „Când te uiți în locuri precum Africa și India, ei pur și simplu nu au infrastructura de frig. Statele Unite cheltuiesc de 300 de ori mai mult pe cap de locuitor pe lanțul de frig decât India.”
Dincolo de lanțul rece, există alte obstacole logistice.
Un coridor aerian masiv este necesar pentru a transporta vaccinul. Pfizer, care are linii de producție în Europa și SUA, spune că se așteaptă în medie la 20 de zboruri zilnice de marfă în întreaga lume.
DHL se așteaptă ca 15 milioane de cutii cu răcire să fie livrate în 15.000 de zboruri, în următorii doi ani.