Valeriu Gheorghiță spune că românii care au suferit reacții adverse grave la vaccin nu vor primi compensații, dacă s-au recuperat
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, a spus marți că românii care au suferit reacțiile adverse grave la vaccin nu vor primi compensații: „În ceea ce privește un mecanism de compensație, atâta timp cât evoluția pacientei este foarte bună, cu recuperare completă, nu cred că se pune cazul de acest gen de măsură”.
Românii nu vor primi compensații pentru reacțiile adverse
Potrivit lui Gheorghiță, atât timp cât starea de sănătate a pacienților care au suferit reacții adverse evoluează pozitiv, nu se pune problema de a se acorda compensații.
„O reacție alergică majoră care apare după administrarea unui tratament, indiferent de tratament, se prezumă această relație de cauzalitate. Deci este mai mult decât evident că această reacție a survenit după administrarea acestui vaccin”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.
„În ceea ce privește un mecanism de compensație, atâta timp cât evoluția pacientei este foarte bună, cu recuperare completă, nu cred că se pune cazul de acest gen de măsură”, a completat medicul militar.
Despre apariția reacțiilor anafilactice
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat că reacția anafilactică poate să fie declanșată de orice trigger, indiferent că este asociat unui produs medicamentos, sau de altă natură sau de orice alt factor care poate se declanșeze acest tip de reacție.
„Este important de precizat că reacția anafilactică poate să fie declanșată de orice trigger, indiferent că este asociat unui produs medicamentos, sau de altă natură sau de orice alt factor care poate să declanșeze acest tip de reacție anafilactică. Reacția anafilactică presupune preexistența unor anticorpi care generează această dezordine imunologică și care instalează, până la urmă, manifestările alergice severe. Deci este o reacție greu de anticipat, mai ales la o persoană care nu are istoric de reacții alergice”, a mai adăugat acesta.
„Repet, este o reacție foarte rară, cu o frecvență de 2-5 cazuri la un milion de doze administrate. Dacă ne referim la vaccinurile împotriva COVID-19, este important să fie recunoscută la timp și să se procedeze corect din punct de vedere medical”, a subliniat coordonatorul campaniei de vaccinare.