Prima pagină » Știri » Valeriu Stoica, la ICCJ: Am răspuns MApN fără referiri concrete la schimbul de terenuri cu Becali

Valeriu Stoica, la ICCJ: Am răspuns MApN fără referiri concrete la schimbul de terenuri cu Becali

Fostul ministru al Justiției Valeriu Stoica a declarat marți, la procesul privind schimbul de terenuri Becali-MApN, că el a dat un răspuns din partea MJ fără referiri concrete la problema Ministerului Apărării, ci doar la regimul general al bunurilor proprietate publică a statului.

Fostul ministru al Justiției Valeriu Stoica a declarat marți, la procesul privind schimbul de terenuri Becali-MApN, că el a dat un răspuns din partea MJ fără referiri concrete la problema Ministerului Apărării, ci doar la regimul general al bunurilor proprietate publică a statului.

Completul de cinci judecători de la instanța supremă a reluat, marți, audierile în cazul recursului făcut de procurorii anticorupție împotriva deciziei de achitare a inculpaților din dosarul privind schimbul de terenuri în care sunt judecați fostul ministru al apărării, Victor Babiuc, omul de afaceri George Becali și Dumitru Cioflină, fost șef al Marelui Stat Major General.

Cu acest prilej, instanța l-a audiat pe fostul ministru al Justiției Valeriu Stoica, pe care l-a chestionat în legătură cu o adresă răspuns semnată de acesta și remisă MApN.

„Este vorba de un punct de vedere exprimat în scris de către MJ, urmare unei solicitări scrise a MApN cu privire la regimul juridic al terenurilor proprietate publică în general”, a arătat fostul demnitar în fața judecătorilor, arătând că își menține toate declarațiile date în fața procurorilor, dar și a instanței de fond.

Stoica a mai declarat că Armata nu i-ar fi cerut niciodată să răspundă concret asupra unei chestiuni fixe, interesul MApN la acea vreme fiind acela de a se lămuri dacă poate sau nu să înstrăineze terenul vizat cu cel din Ștefănești-Ilfov.

În același context, fostul ministru al Justiției a arătat că nu a dat „un răspuns concret” referitor la solicitarea MApN, „ci doar la regimul general al terenurilor proprietate publică”.

„Eu am dat un răspuns fără referiri concrete la problema MApN, ci doar la regimul general al bunurilor proprietate publică a statului”, a declarat Stoica, în fața instanței.

Întrebat de ce a fost nevoie de un al doilea răspuns din partea Ministerului Justiției către MApN, Stoica a arătat că al doilea răspuns al său nu a venit să-l contrazică sub nicio formă pe primul, semnat de subalternul său, Flavius Baias, secretar de stat în MJ pe atunci, ci să îl completeze.

Astfel, a explicat Stoica, răspunsul semnat de el nu l-a schimbat pe primul furnizat de MJ, respectiv că acel teren nu putea fi înstrăinat.

„După citirea primului răspuns dat MApN de către MJ, pot spune că, privitor la cel de-al doilea răspuns, nu infirmă cu nimic primul răspuns, ci reprezintă o completare privind o primă problemă de esență juridică în cazul schimbului de imobile, și anume calificarea bunului ca aparținând bunului din domeniul public sau privat al statului”, a declarat fostul ministru, care a menționat că MApN era cel care trebuia să realizeze calificarea acelui teren.

„Noi doar le-am atras atenția și le-am pus în vedere ce pași trebuiau urmați. MApN trebuia să facă acea calificare”, a încheiat Stoica.

George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, și Dumitru Cioflină au fost achitați, în 24 mai 2012, de instanța supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali și Ministerul Apărării Naționale.

Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, Victor Babiuc și fiica lui, Ioana, pentru luare de mită și, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu.

Magistrații instanței supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipsește unul dintre elementele infracțiunii.

Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanței supreme.

Probele procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) nu dovedesc acuzațiile aduse lui George Becali, Victor Babiuc, Ioanei Babiuc și lui Dumitru Cioflină în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri și MApN, arătau judecătorii instanței supreme în motivarea deciziei de achitare a acestora.

Lipsa probelor care să conducă la stabilirea unei legături între încheierea contractului de vânzare-cumpărare și aprobarea celui de-al doilea schimb de terenuri de către Victor Babiuc a determinat Parchetul să încerce să dea o conotație penală unor împrejurări care fie sunt pe deplin explicabile și lipsite de orice relevantă, fie sunt flagrant contrazise de probatoriul administrat chiar în cursul urmăririi penale, arătau judecătorii în motivare.

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Citește și