Valvis Holding: Am aflat cu surprindere că spoturile AQUA Carpatica au fost interzise de CNA
Valvis Holding transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a aflat cu surprindere că spoturile AQUA Carpatica au fost interzise de CNA, precizând că spotul în care se afirmă că AQUA Carpatica este „cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume” a fost validat de CNA în decembrie 2010.
„Cu surprindere aflăm din presă că spoturile AQUA Carpatica au fost interzise de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Atât cel pentru apa minerală carbogazoasă cât și cel pentru apa minerală plată sunt interzise. Înainte de toate vrem să facem cunoscut faptul că, deși eram parte învinuită, analiza spoturilor noastre a fost făcută în lipsă, fiind astfel privați de dreptul de a ne susține în plen punctele de vedere în privința acuzelor aduse de către Patronatul Apelor Minerale APEMIN”, se spune în comunicatul Valvis Holding.
Potrivit Valvis Holding, „spotul de apă minerală carbogazoasă AQUA Carpatica prin care afirmăm că este ‘cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume’ a fost analizat și validat de către CNA în decembrie 2010”.
„Din comunicatul de presă care a circulat pe fuxurile de informare, se pare că noua decizie s-a luat în urma prezentării unor noi probe admise ca argumente hotărâtoare furnizate de un angajat al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), societate care funcționează ca agent comercial intermediar, furnizor de apă concesionată către Borsec, Dorna, Perla Harghitei, etc. Este evident faptul că SNAM nu este un organism independent, neutru și echidistant al statului, ci un competitor direct al AQUA Carpatica, care apără în mod vădit interesele concurenței”, se mai spune în comunicat.
Potrivit Valvis Holding, „într-o ședință preliminară a Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), spotul de apă minerală plată AQUA Carpatica plată, a primit aviz pozitiv, constatându-se la momentul respectiv că nu se încalcă prevederile Codului de Practică în Publicitate”.
„Ne surprinde faptul că nu s-a ținut cont de acest aviz al RAC-ului, în schimb au fost luate în considerare probe fraudate ale unei societăți comerciale cu interes direct competițional. Observăm că în continuare mulți operatori din industria apelor minerale nu declară valorile conținutului de nitrați pe etichetele produselor lor, nitrați ce ar arăta în mod clar gradul de poluare al izvoarelor lor și găsesc metode colaterale de a orchestra o contraofensivă lipsită de transparență și fără ca noi, cei incriminați, să avem posibilitatea de a ne apăra. Suntem susținuți de 50000 de oameni în demersul nostru către transparența legislativă, iar forurile care se presupune că ne apără drepturile sunt folosite în scopuri lipsite de etică și deontologie”, mai spune Valvis Holding.
Potrivit comunicatului, compania nu a primit o decizie oficială de la CNA, care să anunțe interzicerea difuzării spoturilor. „Există doar un comunicat de presă care nu are caracter oficial, ci doar informativ, în concluzie am depus la CNA o cerere de reanalizare a cazului la care să participăm și noi și să avem posibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, cu argumente solide și valide nu așa cum s-a întâmplat în ședința din 26.04.2012”, se mai spune în comunicat.
Totodată, Valvis Holding transmite că garantează puritatea apelor AQUA Carpatica și va comunica în continuare acest lucru consumatorilor.
„Până când cineva va demonstra că există o altă apă cu mai puțini nitrați decât apele AQUA Carpatica, garantăm consumatorilor noștri puritatea apelor noastre și ne păstrăm libertatea constituțională de a comunica acest lucru, adică adevărul către consumatorii noștri. Vom înceta să mai trasmitem aceste mesaje doar în momentul în care vom avea probe clare conform legislației în vigoare”, spune Valvis Holding.
„Considerăm că demersul nostru spre transparență prin campania de adunare de semnături pentru schimbarea cadrului legislativ www.legea-apei.ro este perceput ca un pericol pentru toți cei care au de ascuns ceva”, precizează Valvis Holding.
Spoturile publicitare „Aqua Carpatica” ce conțin afirmațiile „apa cu cel mai scăzut conținut de nitrați” și „singura apă minerală carbogazoasă din lume, fără nitrați” au fost interzise de la difuzarea pe posturile TV, printr-o decizie luată în 26 aprilie de Consiliul Național al Audiovizualului. CNA a analizat atunci mai multe reclamații referitoare la mai multe spoturi publicitare care promovează apa minerală Aqua Carpatica.
Membrii Consiliului i-au audiat în 26 aprilie și pe Adrian Vilău, din partea APEMIN – Patronatul Apelor Minerale din România, și pe Adrian Feru, director de cercetare și dezvoltare la Societatea Națională a Apelor Minerale.
Potrivit lui Adrian Feru, în România sunt cel puțin șase branduri de apă minerală care au un conținut la fel sau mai mic de nitrați decât Aqua Carpatica. „Nu există apă fără nitrați, însă cantitatea de nitrați este foarte mică. Sunt șase surse de ape minerale în România care au un conținut de nitrați mai mic sau la fel de mare ca Aqua Carpatica”, a spus Adrian Feru. El a mai spus că și afirmația „Aqua Carpatica este cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume” este neadevărată, la fel ca și afirmațiile Aqua Carpatica” este „apa cu cel mai scăzut conținut de nitrați” și „singura apă minerală carbogazoasă din lume fără nitrați”. „Nu este nici singura, nici fără nitrați și nici cea mai pură”, a spus Adrian Feru.
Totodată, CNA a analizat o adresă de la Patronatul Apelor Minerale – APEMIN, potrivit căreia „campania derulată de SC Carpathian Springs SA pentru apa minerală Aqua Carpatica induce în eroare consumatorul prin afirmația pe care o face, «cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume», din două motive”.
„În primul rând, nu se menționează care este studiul pe baza căruia a fost trasă această concluzie, ce eșantion reprezentativ de ape minerale din lume a fost studiat. În al doilea rând, mențiunea «cea mai pură apă minerală din lume» atât din spotul publicitar (…), cât și de pe eticheta produsului Aqua Carpatica – Apa minerală naturală carbogazoasă contravine atât art. 114 din Decizia nr. 187 privind Codul de Reglementare al conținutului audiovizual, precum și HG 1020/2005 și Directivei CE/54/2009”, se mai spune în adresa APEMIN, în care se precizează că „toate apele minerale naturale recunoscute pe plan național și implicit în UE îndeplinesc condițiile cerute de legislația europeană și națională în vigoare și nu putem spune că o apă este mai pură decât alta decât contrazicând autoritățile competente care au omologat apele minerale naturale conform legislației în vigoare”.
Pe de altă parte, potrivit unei adrese transmise CNA de Consiliul Român pentru Publicitate (RAC), Comitetul Etic al RAC a analizat spoturile Aqua Carpatica în ședința din 2 aprilie și a decis că unul din spoturi, în care se spune „Există puritate absolută. Aqua Carpatica, singura apă minerală din lume fără nitrați”, încalcă articolul 1.3 litera a din Codul de Practică în Publicitate.
Potrivit respectivului articol, „Comunicarea trebuie să evite orice afirmație sau reprezentare care ar putea înșela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare, în special în ceea ce privește: a) caracteristicile sau efectele unui produs, cum ar fi: natura sa, compoziția, originea geografică sau comercială, disponibilitatea, destinația, parametrii tehnico-funcționali, rezultatele așteptate ca urmare a utilizării acestuia ori rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra sa, dacă produsul corespunde scopului său etc”.
RAC spune că afirmația „singura apă minerală carbogazoasă din lume fără nitrați” nu a putut fi evaluată, întrucât Comitetul Etic nu a avut la dispoziție o listă completă a apelor minerale recunoscute la nivel mondial și a compoziției acestora și nici persoanele care au făcut sesizarea nu au prezentat o dovadă în acest sens.
În cele din urmă, CNA a decis în ședința din 26 aprilie să aplice o decizie de intrare în legalitate în privința spoturilor publicitare care conțin afirmațiile „apa cu cel mai scăzut conținut de nitrați” și „singura apă minerală carbogazoasă din lume fără nitrați”. Acest fapt înseamnă că respectivele reclame nu mai pot fi difuzate pe posturile TV în forma actuală.
Decizia a fost aplicată de CNA în baza articolului 102, alineatul 1 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Este interzisă publicitatea care nu este conformă cu dispozițiile legale”, și a articolului 104 din Cod care prevede că „Sunt interzise publicitatea și teleshoppingul în care se utilizează practici comerciale înșelătoare sau practici comerciale agresive”.
CNA a mai analizat spotul publicitar pentru apa minerală Aqua Carpatica și în ședința din 7 decembrie 2010. Potrivit CNA, în spotul respectiv pentru Aqua Carpatica se spunea: „Există puritate absolută? Apa, prin natura ei pare perfectă. Perfect transparentă, incoloră, dar este oare atât de pură precum pare? O apă renumită din Alpi, nitrați 3,98 miligrame pe litru, o apă cunoscută din Norvegia, 0,64. Cele mai vândute ape din România, între 1,21 și 4,42 miligrame pe litru. Puritatea absolută nu se vede, dar nu înseamnă că nu există. Aqua Carpatica, singura apă minerală din lume fără nitrați. Aqua Carpatica, cea mai pură apă minerală din lume”.
Atunci, Consiliul a decis să permită difuzarea în continuare a spotului Aqua Carpatica, cerând ca în respectiva reclamă să fie introdus și cuvântul „carbogazoasă”.
Prezent în ședința CNA din 7 decembrie 2010, omul de afaceri Jean Valvis, cel care conduce business-ul Aqua Carpatica, a spus că Aqua Carpatica provine dintr-un izvor „unicat la nivelul izvoarelor”. „Nici italienii, nici francezii nu au un izvor cu nitrați zero”, a spus Jean Valvis, care s-a prezentat la CNA cu un dosar imens de documente, pentru a demonstra afirmațiile sale și pe care l-a înmânat membrilor CNA.
Jean Valvis a mai spus atunci că are 28 de buletine care demonstrează că Aqua Carpatica nu conține nitrați. El a mai spus că buletinele sunt realizate de institutul cu „cea mai mare acuitate de detecție”. Totodată, Valvis a spus că nitrații pot fi cancerigeni.