Vama Veche se schimbă. Muzica tare și vânzătorii ambulanți, interziși

Vama Veche se schimbă. Muzica tare și vânzătorii ambulanți, interziși
Publicat: 02/04/2017, 00:13

Consiliul Local al comunei Limanu a aprobat un regulament privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piața în localitate, document care prevede un set de reguli privind procedurile de autorizare pentru activitățile desfășurate de agenții economici, dar și procedurile pentru desfășurarea activităților cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Până la inițierea acestui set de reguli, în comuna Limanu nu exista o centralizare a condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească un agent economic. Acest regulament explică foarte clar care sunt obligațiile celor care doresc să primească autorizații din partea noastră. Sunt gândite unitar, astfel încât, mai ales în sezonul estival, când funcționează cele mai multe activități economice, să existe un reper după care să ne putem ghida, atât noi, ca și autorități locale, cat și agenții economici”, a declarat primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu.

Astfel, regulamentul prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să desfășoare activități comerciale în privința documentațiilor privind apartenența spațiului, tipul de activitate, orarul de funcționare, în funcție de specificul activității, precum și tipul de mobilier sau cromatica acestuia.

Ca reglementări, cu excepția zonelor dedicate distracției, nivelul decibelilor este limitat la cel prevăzut de lege. „Nivelul de zgomot aprobat este de 75 dB pentru saloane fără orchestră, respectiv 90 dB pentru saloane cu orchestră în interior, 70 dB la exterior în cadrul zonei funcționale și 65 dB la limita zonei funcționale”, se arată în regulament. Amplificatoarele audio – boxele – amplasate în exteriorul unității economice vor fi obligatoriu orientate către interiorul perimetrului unității, iar situația barurilor de pe plajă, amplificatoarele audio vor fi orientate către mare. Barurile de pe plajă au obligația obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică.

Documentul mai cuprinde norme ce reglementează tot ceea ce ține de unitățile comerciale, de la aspectul acestora, până la program și tipul de mobilier folosit, care trebuie să fie din de lemn, fier forjat ori plastic de calitate. Cromatica acestuia va fi albastru ultramarin, albastru aquamarin, crem deschis, tonuri de brun de la deschis la închis. Mobilier rustic este acceptat numai în Vama Veche și tot acolo orarul de funcționare nu va fi impus, dar cu condiția respectării normelor de zgomot.

De asemenea, în zonele publice sau cu acces public vor fi interzise activitățile care tulbură liniștea și ordinea publică, activitățile de cerșetorie, strângere de fonduri și alte activități similare. În zonele pietonale – alee, promenadă etc, este interzis comerțul de mic detaliu, cât și comerțul de întâmpinare cu articole de plajă, jucării etc, precum și cu legume sau fructe.

Agenții economici care nu respectă noile reguli riscă amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei, suspendarea sau anulare autorizație de funcționare. O condiție esențială pentru a beneficia de autorizație, indiferent de tipul de activitate, este încheierea unui contract cu Serviciul Comunitar de Utilități Publice de Interes Local Limanu.

„Nici în 2 Mai și nici în Vama Veche nu a existat până acum un astfel de set de reguli. Este anormal ca în două dintre cele mai vizitate destinații de vacanță de pe litoralul românesc să se deruleze activitățile economice într-un haos total. Desigur că acest regulament poate să sufere modificări, însă consider că se impunea adoptarea unor reguli generale. Cred că în acest mod, cei care desfășurau activități comerciale la limita legislației vor fi obligați să intre în legalitate. Este ca pe domeniul public să se desfășoare activități comerciale fără niciun beneficiu pentru Primăria Limanu. Este anormal să permitem ca aceste situații să se perpetueze de la un sezon la altul”, a spus primarul Daniel Georgescu.

Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Activităților Comerciale și a Serviciilor de Piață în Comuna Limanu poate fi găsit și descărcat de pe site-ul Primăriei Limanu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...