Vama Veche se schimbă. Muzica tare și vânzătorii ambulanți, interziși
Consiliul Local al comunei Limanu a aprobat un regulament privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piața în localitate, document care prevede un set de reguli privind procedurile de autorizare pentru activitățile desfășurate de agenții economici, dar și procedurile pentru desfășurarea activităților cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Până la inițierea acestui set de reguli, în comuna Limanu nu exista o centralizare a condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească un agent economic. Acest regulament explică foarte clar care sunt obligațiile celor care doresc să primească autorizații din partea noastră. Sunt gândite unitar, astfel încât, mai ales în sezonul estival, când funcționează cele mai multe activități economice, să existe un reper după care să ne putem ghida, atât noi, ca și autorități locale, cat și agenții economici”, a declarat primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu.
Astfel, regulamentul prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să desfășoare activități comerciale în privința documentațiilor privind apartenența spațiului, tipul de activitate, orarul de funcționare, în funcție de specificul activității, precum și tipul de mobilier sau cromatica acestuia.
Ca reglementări, cu excepția zonelor dedicate distracției, nivelul decibelilor este limitat la cel prevăzut de lege. „Nivelul de zgomot aprobat este de 75 dB pentru saloane fără orchestră, respectiv 90 dB pentru saloane cu orchestră în interior, 70 dB la exterior în cadrul zonei funcționale și 65 dB la limita zonei funcționale”, se arată în regulament. Amplificatoarele audio – boxele – amplasate în exteriorul unității economice vor fi obligatoriu orientate către interiorul perimetrului unității, iar situația barurilor de pe plajă, amplificatoarele audio vor fi orientate către mare. Barurile de pe plajă au obligația obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică.
Documentul mai cuprinde norme ce reglementează tot ceea ce ține de unitățile comerciale, de la aspectul acestora, până la program și tipul de mobilier folosit, care trebuie să fie din de lemn, fier forjat ori plastic de calitate. Cromatica acestuia va fi albastru ultramarin, albastru aquamarin, crem deschis, tonuri de brun de la deschis la închis. Mobilier rustic este acceptat numai în Vama Veche și tot acolo orarul de funcționare nu va fi impus, dar cu condiția respectării normelor de zgomot.
De asemenea, în zonele publice sau cu acces public vor fi interzise activitățile care tulbură liniștea și ordinea publică, activitățile de cerșetorie, strângere de fonduri și alte activități similare. În zonele pietonale – alee, promenadă etc, este interzis comerțul de mic detaliu, cât și comerțul de întâmpinare cu articole de plajă, jucării etc, precum și cu legume sau fructe.
Agenții economici care nu respectă noile reguli riscă amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei, suspendarea sau anulare autorizație de funcționare. O condiție esențială pentru a beneficia de autorizație, indiferent de tipul de activitate, este încheierea unui contract cu Serviciul Comunitar de Utilități Publice de Interes Local Limanu.
„Nici în 2 Mai și nici în Vama Veche nu a existat până acum un astfel de set de reguli. Este anormal ca în două dintre cele mai vizitate destinații de vacanță de pe litoralul românesc să se deruleze activitățile economice într-un haos total. Desigur că acest regulament poate să sufere modificări, însă consider că se impunea adoptarea unor reguli generale. Cred că în acest mod, cei care desfășurau activități comerciale la limita legislației vor fi obligați să intre în legalitate. Este ca pe domeniul public să se desfășoare activități comerciale fără niciun beneficiu pentru Primăria Limanu. Este anormal să permitem ca aceste situații să se perpetueze de la un sezon la altul”, a spus primarul Daniel Georgescu.
Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Activităților Comerciale și a Serviciilor de Piață în Comuna Limanu poate fi găsit și descărcat de pe site-ul Primăriei Limanu.