Vanghelie, „garantat” de Patriarhul Daniel. Care sunt argumentele care ar trebui să-i convingă pe judecători să-l lase în liberatate.

Publicat: 05 08. 2015, 12:17

Reporterii Pro TV au aflat că Vanghelie s-a prezentat la Curtea Supremă cu o ”recomandare” semnată de Patriarhul Daniel, prin care liderul BOR îl caracterizează pe Vanghelie ca un ”bun creștin”, lăudându-l pentru cele 25 de biserici renovate în sectorul 5. Vanghelie a adus această cerere pentru a susține cererea de eliberare, scrie Pro TV.

Contactat de gândul, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a declarat că nu există nicio recomandare a Patriarhului Daniel pentru instanță pe numele lui Marian Vanghelie. „Probabil că este vorba de o scrisoare de mulțumire instituțională, pe care Biserica i-a adresat-o în trecut. Se trimit astfel de scrisori de mulțumire pentru sprijinul cultural și material adresat Bisericii. În niciun caz nu este o scrisoare pentru instanță. O scrisoare similară a fost adresată și Primăriei Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, pentru fondurile destinate Bisericii și, în special, Catedralei Mântuirii Neamului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

În altă ordine de idei, unul dintre avocații lui Marian Vanghelie, Cătălin Dancu, a declarat că edilul și-a schimbat declarația dată în fața judecătorilor, el arătând că de fapt nu a ajutat la strângerea unor semnături pentru campania electorală a Elenei Băsescu, ci a lui Mircea Diaconu.

Inițialul, primarul Sectorului 5 a spus că a contribuit la strângerea mai multor semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.

În sala de judecată, unde se analizează contestația lui Vanghelie la măsura arestului preventiv, primarul a revenit asupra declarației și a explicat că, de fapt, nu a strâns semnături pentru fiica cea mică a fostului preșdinte, ci pentru Mircea Diaconu, a spus avocatul Cătălin Dancu.

Apărătorul primarului Sectorului 5 a explicat că Marian Vanghelie a revenit asupra declarației inițiale întrucât, în primă fază, „se produsese o încurcătură”.

Marian Vanghelie se află la instanța supremă, unde se judecă contestația sa și a vărului său, Mircea-Sorin Niculae, asociat și administrator al mai multor societăți comerciale, împotriva deciziei de arestare preventivă.

Primarul Sectorului 5 și vărul său sunt în arest preventiv din 14 martie, în urma unei decizii luate de un judecător de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea procurorilor DNA.

În același dosar, șoferul lui Vanghelie, Adrian Murgoci, directoarea Economat Sector 5, Laura Ciocan, și soțul acesteia, Sorin Ciocan, sunt cercetați sub control judiciar.

DE CE E ACUZAT MARIAN VANGHELIE

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, în timp ce Mircea Niculae este acuzat de complicitate la luare de mită și de spălare de bani, iar Adrian Murgoci, Laura și Sorin Ciocan sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă, scrie Mediafax.

Oana Mizil, iubita lui Vanghelie, a fost audiată și ea la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operațiuni de comerț incompatibile cu funcția.

După audieri, Mizil și-a depus demisia din Parlament, iar secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a anunțat că ea va fi exclusă din PSD ca urmare a faptului că apare pe listele de susținători ai Partidului Social Românesc.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007 – martie 2015, Marian Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei.

Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice, Vanghelie ar fi perceput un „comision” de aproximativ 20 la sută din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de Dumitru, pe de altă parte.

„Comisionul” respectiv ar fi fost plătit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae și al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinuț, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Acest comision ar fi fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de Marin Dumitru) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Din datele existente în cauză a reieșit că beneficiarele unor astfel de contracte și a sumelor de bani aferente acestora au fost, printre altele, și societățile București SA și Fashion Brand Management SRL, la care era asociat Mircea Niculae, și Economat Sector 5 SRL, al cărei director general este Laura Ciocan.

O parte a „comisionului” ar fi fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate luiVanghelie.
De asemenea, pentru garantarea plății „comisionului” de 20 la sută din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăți comerciale unor apropiați ai lui Vanghelie, susțin procurorii DNA.

Altă modalitate de plată a „comisionului” de 20 la sută a constat în achitarea de către societățile controlate de către aceeași persoană a cheltuielilor de renovare și amenajare a unor spații utilizate de către societatea controlată de Fashion Brand Management SRL.

În aceeași perioadă, Vanghelie și Niculae, acționar majoritar la societatea comercială București SA și asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management SRL, au transferat sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor de luare de mită, sub forma achiziționării de bunuri mobile și imobile și sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăților comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

Totodată, cei doi au disimulat adevărata natură a provenienței cu privire la două imobile pretinse de Vanghelie de la administratorul mai multor societăți comerciale, susțin procurorii.

De asemenea, Vanghelie ar fi disimulat adevărata natură a provenienței părților sociale la societatea Eurowest Imob Consulting SRL, părți sociale pretinse de acesta de la Marin Dumitru.

Potrivit documentelor anchetatorilor, Marin Dumitru ar fi cedat controlul societății comerciale Splai SA, care are în proprietate numeroase clădiri și terenuri, unor persoane apropiate lui Vanghelie. Astfel, părțile sociale ale firmei Eurowest SRL (care deține majoritatea acțiunilor la Splai SA) ar fi fost cedate în favoarea lui Adrian Murgoci, șoferul lui Vanghelie la data faptelor.

Adrian Murgoci, Laura Ciocan și soțul ei, Sorin Ciocan, au făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapte și împrejurări esențiale, acționând cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a lui Vanghelie, sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate anterior, mai spun anchetatorii.

Potrivit unor surse judiciare, un mod de plată al „comisionului” l-a constituit încheierea și plata unor contracte de publicitate în favoarea unor televiziuni indicate de Vanghelie.

În 2009, la solicitarea lui Vanghelie societățile controlate de Dumitru ar fi încheiat contracte de publicitate de două milioane de euro cu societatea Ocram Televiziune SRL, care opera postul OTV. Contractele nu au fost executate de televiziune, dar serviciile au fost plătite de firmele lui Dumitru, potrivit surselor citate.

Tot la solicitarea lui Vanghelie, firma Premier Palace SRL, controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de Marin Dumitru, a încheiat contracte de publicate în valoare de aproximativ 200.000 de euro cu B1 TV Channel SRL, operatorul postului de televiziune B1TV, au mai arătat sursele citate.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câștigând alegerile din poziția de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană și Dan Șova, în urma votului Comitetului Executiv Național al PSD.

Ulterior, în martie, Vanghelie și Geoană au anunțat înființarea unei noi formațiuni politice, Partidul Social Românesc.