Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, maior Cristian Virag, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că duminică după-amiaza, 5.475 de familii au rămas fără energie electrică, avaria fiind produsă de vântul puternic, care a doborât un copac pe firele electrice.
„Un copac a căzut pe firele electrice în localitatea Ibănești”, a anunțat Virag.
În total au fost afectate localnici din 19 localități din județul Mureș, de pe Valea Gurghiului. În cazul a șase localități, avariile au fost remediate, iar utilizatorii realimentați. Mai multe echipaje ale distribuitorului de energie electrică sunt pe teren și lucrează la remedierea defecțiunilor.
De asemenea, în Târgu Mureș, un copac a fost doborât de vânt și a căzut pe carosabil și pe o mașină parcată, iar pe E 60, în zona Vatman, un alt copac a căzut pe carosabil. Pe Bulevardul 1 Decembrie a căzut un banner publicitar suspendat, iar pompierii sunt pe teren pentru degajarea acestuia. Nu s-au înregistrat victime.
Județul Mureș este sub avertizare cod galben de vânt puternic.
Probleme și în Harghita
Circa 2.000 de familii din mai multe localități din Harghita au rămas, duminică, fără energie electrică, la 400 dintre acestea distribuitorul reușind remedierea defecțiunilor, alte echipaje fiind pe teren. Județul este sub avertizare cod galben, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că din cei 2.000 de consumatori care au rămas, duminică, fără energie electrică, la mai bine de 400 defecțiunile au fost remediate.
„În prezent nealimentate sunt localitățile Săcel, Secuieni și parțial Cristuru Secuiesc. În total este vorba de 1588 de consumatori. Problemele au apărut din cauza vântului puternic, județul fiind sub avertizare cod galben până la ora 23.00″, a spus Alina Ciobotariu.
În cursul zilei de duminică, fără energie electrică au rămas 206 gospodării din localitatea Lacu Roșu, unde au fost afectate o rețea de medie tensiune și patru posturi de transformare.
De asemenea, și 220 de gospodării din localitățile Tulgheaș și Borsec au rămas fără curent, din cauza rafalelor de vânt, fiind afectate zece posturi de transformare și o rețea de medie tensiune.
Județul Harghita se află, duminică, sub atenționare cod galben, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ în nord-vest și local la munte, lapoviță și ninsoare în zona montană înaltă până la ora 21.