Vânzările mondiale de muzică online au atins 3 miliarde de dolari în 2007

Publicat: 15 02. 2012, 11:49
Actualizat: 04 03. 2012, 11:42

Vânzările internaționale de muzică online au crescut cu 40% în 2007, confirmând dezvoltarea explozivă a platformelor de descărcare legală de muzică de pe internet, potrivit raportului anual privind muzica digitală publicat de Federația internațională a industriei fonografice (IFPI), informează AFP.

Vânzările au ajuns "la circa trei miliarde de dolari" în 2007, comparativ cu 2,1 miliarde de dolari în 2006, potrivit IFPI, organizație cu sediul la Londra, care a făcut referire la "o revoluție care bulversează industria muzicală în timp ce casele de discuri se adaptează modelului de distribuție numeric". Potrivit organizației, "disponibilitatea sporită a repertoriului, creșterea posibilității de alegere și a difuzării de playere a condus la o creștere record privind muzica digitală online". În perioada 2003-2007, numărul de platforme de descărcare legală a trecut de la 30 la peste 500, numărul melodiilor disponibile online ajungând de la un milion la șase milioane, în timp ce valoarea vânzărilor digitale a ajuns să reprezinte 15% din cifra de afaceri a industriei muzicale.

Melodia cea mai descărcată în mod legal în 2007 a fost "Girlfriend" a cântăreței rock canadiene Avril Lavigne, potrivit IFPI, care a publicat pentru prima oară, în cadrul raportului, și palmaresul mondial al celor mai bune vânzări digitale.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro