Vasilescu reacționează dur: Unii spun că a crescut numărul românilor aflați în sărăcie. Mint cum respiră!
„Mă uit la emisiuni tv și văd câte unii «deștepți» ai nației care spun că a crescut numărul românilor aflați în stare de deprivare materială, adică sărăcie, fiindcă PSD ar avea interesul să fie cât mai mulți români dependenți de o guvernare de stânga. Mint cum respiră! Hai să vedem datele EUROSTAT, nu cele prezentate de guvern. Pentru cei care nu știu, EUROSTAT e institutul european de statistică. Comparativ cu 2016, averea românilor a crescut cu 25%. Peste 1,6 milioane de români au ieșit din starea de deprivare materială. Astfel, dacă în 2016 aproape 24% dintre români, mai exact 4,7 milioane, trăiau în stare de deprivare materială severă, în 2018 procentul s-a redus la 15%. Nu avem încă datele din 2019 dar, evident, procentul celor săraci e și mai mic”, a scris, luni, pe Facebook, Lia Olguța Vasilescu.
Aceasta notează că, față de anul 2010, în timpul Guvernului Emil Boc, în 2018 trăiau cu jumătate mai puțini români în sărăcie severă.
„Raportate la 2010, când țara era condusă de Guvernul Boc-PDL, devenit, astăzi, PNL, cifrele sunt și mai grăitoare: 6,1 milioane de români trăiau, în 2010, în stare de deprivare materială severă, față de 3 milioane în 2018. Evident că mai sunt multe lucruri de făcut, în continuare sunt mulți români cu venituri mici. Evoluția din ultimii ani arată însă, fără dubiu, că în efortul de a combate sărăcia, PSD are soluțiile adecvate. În niciun caz renunțarea la salariul minim, așa cum susține PNL și/sau USR, nu poate fi calea de urmat pentru reducerea sărăciei”, mai arată mesajul deputatului PSD.