Vaslui: Polițiștii care l-au împușcat pe tânărul de 31 de ani, cercetați pentru tentativă de omor
Cei doi polițiști care l-au împușcat, sâmbătă seară, pe tânărul de 31 ani, din localitatea vasluiană Hălărești, sunt cercetați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru tentativă de omor, după ce medicii au constatat că victimei i-a fost pusă viața în pericol.
Parchetul Tribunalului Vaslui a întocmit, luni, dosar penal pentru tentativă de omor pe numele celor doi agenți de la Postul de Poliție Rurală Puiești care au tras cu armele din dotare într-un tânăr de 31 de ani ce a vandalizat o mașină de Poliție și a încercat să-l lovească cu securea pe unul dintre polițiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din primele cercetări, procurorul de caz a constatat că, în total, cei doi polițiști au tras 11 focuri de armă, însă fără a se ști, deocamdată, câte au fost executate în aer și câte în tânărul de 31 de ani.
„Pentru a ști cu exactitate câte gloanțe au fost trase în victimă, așteptăm foaia de observație de la clinica din Iași unde a ajuns în final tânărul, precum și expertiza medico-legală. Din cele constatate până acum, tânărul a fost împușcat, mai întâi, în zona abdominală de către unul dintre agenți și, cum agresorul nu a căzut la pământ, ci, dimpotrivă, se îndrepta amenințător cu securea spre polițist, atunci a tras cu arma și cel de-al doilea agent, rănindu-l pe tânăr undeva în zona fesieră”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Procurorii vasluieni au întocmit dosar penal și pe numele tânărului de 31 de ani, sub acuzațiile de ultraj, distrugere, ultraj contra bunurilor moravuri și port ilegal de armă albă.
Un tânăr în vârstă de 31 de ani a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă seară, după ce a fost împușcat de doi polițiști în urma unui scandal în care unul dintre agenți a fost amenințat cu o secure. Incidentul s-a petrecut pe un drum din localitatea Hălărești în timp ce agenții încercau să-l convingă pe tânăr să urce într-o ambulanță pentru a merge la spital, în urma unor manifestări violente.
De fapt, soția acestuia a fost cea care a apelat la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță, după ce soțul ei a început să facă scandal acasă.
În momentul în care polițiștii au ajuns în Hălărești, tânărul se deplasa cu o căruță pe drumul din sat, acesta începând să-i amenințe pe agenți că-i va lovi, dacă se apropie de el, cu o secure pe care o avea în mână. Ulterior, agresorul s-a dus la mașina de Poliție și a lovit de mai multe ori în portbagaj și în geamurile portierelor.
Polițiștii l-au somat pe tânăr să arunce securea și, cum acesta a refuzat, au tras mai multe focuri de armă aer. Ulterior, bărbatul s-a îndreptat spre unul dintre polițiști, amenințându-l cu securea.
În consecință, agentul l-a împușcat pe tânăr în zona abdominală, ulterior intervenind și celălalt polițist, care a tras și el cu arma în agresor.
Tânărul a fost urcat în ambulanța care fusese solicitată de către soția lui și, după ce i s-a acordat primul ajutor, a fost transportat la Spitalul de Urgență Bârlad. De aici, medicii l-au transferat la o clinică de specialitate din Iași pentru a fi supus unor intervenții chirurgicale prin care să-i fie scoase gloanțele din el.