Vaticanul a avertizat că achiziționarea de relicve este un "sacrilegiu", după ce mai multe lucruri care au aparținut fostului papă Ioan Paul al II-lea au fost scoase la vânzare pe internet în cadrul unei campanii care pledează pentru sanctificarea acestuia într-un timp record, potrivit BBC.
 Site-ul de internet al Diocezei sfinte a Romei a oferit credincioșilor bucăți mici dintr-o sutană albă purtată de fostul suveran pontif, alături de bucăți de hârtie pe care sunt scrise rugăciuni. Acțiunea face parte dintr-o campanie în care se pledează pentru sanctificarea rapidă a fostului papă Ioan Paul al II-lea.
 "Aceste obiecte nu au nici o valoare pentru colecționari, sunt obiecte religioase", a spus preotul Marco Fibbi, de la Dioceza Romei.
 Ulterior, în presa italiană au apărut speculații potrivit cărora site-ul oferă contra cost relicve ale papei Ioan Paul al II-lea.
 În prezent, oricine apasă pe link-ul prin care se pot comanda relicve este trimis la un articol în care purtătorul de cuvânt al diocezei, preotul Marco Frisina, avertizează că achiziționarea de astfel de obiecte este un sacrilegiu.
 Versiunea în limba italiană a site-ului specifică faptul că relicvele sunt gratuite și indică faptul că amatorii pot face, opțional, o mică donație pentru a acoperit taxele poștale.
 Mai multe sutane care au fost purtate de fostul papă au fost transformate în relicve.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro