Preşedintele Grupului Taparo, Ioan Filip, a declarat în cursul zilei de vineri, 29 mai, într-o conferință de presă, faptul că prima fabrică de textile medicale cu capital 100% românesc are în planul de afaceri producerea de măşti chirurgicale şi FFP2 la preţuri accesibile pieţei interne şi de calitate.
„Noi, astăzi, producem 600.000 de măşti (zilnic – n.red.). Am început producţia acum două luni de zile, iar din momentul producţiei până acum, preţul a scăzut cu 50%. Astăzi, avem un preţ de 1,50 de lei bucata. Acum două luni, dar având în vedere şi stratul filtrant, a scăzut ca preţ, acum, putem să oferim un preţ mult mai bun. (…) Cred că prin investiţia pe care noi am realizat-o vom contribui la scăderea preţului pe piaţă. Atât producătorii, cât şi importatorii din România ar trebui să-şi regleze preţurile în funcţie de piaţă”, a declarat acesta.
De asemenea, a anunțat că în planul de faceri se are în vedere producerea de măști chirurgicale și echipamente de protecție.
„Planul de afaceri pe care l-am fundamentat, plan care a fost susţinut şi finanţat, are în vedere producerea tuturor straturilor necesare pentru producerea de măşti chirurgicale şi FFP2, a stratului textil pentru producerea de combinezoane, halate, dar şi a tuturor echipamentelor sanitare şi igienice pe care ni le propunem.
E o investiţie mult mai mare şi obiectivul nostru nu a fost să producem măşti, obiectivul nostru a fost şi este a securiza producţia de măşti din punctul de vedere al cantităţii şi preţului”, a declarat Ioan Filip, preşedintele Grupului Taparo, din care face parte şi compania Techtex, specializată în producerea de măşti.
Compania şi-a propus să producă pentru piaţa internă până la sfârşitul lunii septembrie peste 35 de milioane de măşti lunar. Managementul companiei a decis să asigure accesul naţional la majoritatea echipamentelor de protecţie medicală şi igienă personală.
În cursul serii de vineri, 29 mai, premierul Ludovic Orban a vizitat în comuna Cicârlău şantierul noii hale de producţie unde urmează a fi amplasate tehnologii performante în producţia echipamentelor de protecţie, investiţie evaluată la 20 de milioane de euro.
Noua investiţie este susţinută printr-un credit asigurat de EximBank şi urmează a fi dată în exploatare în trimestrul IV al acestui an.
Premierul Ludovic Orban, însoţit de mai mulţi miniştri din Guvern, a vizitat, vineri, fabrica de echipamente şi producţie medicală Techtex din oraşul Târgu Lăpuş. Ca element de noutate, compania i-a prezentat premierului prima serie de măşti de protecţie destinate copiilor.
Recent, Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Apărării să demareze o anchetă după ce liniile pentru producția de măști ale companiei de stat Romarm, achiziționate din China s-au stricat la o lună de la punerea în funcțiune. Echipamentele au costat un milion de dolari.