Hotărârea a fost luată de magistrații Tribunalului Capitalei după ce Adrian și Dana Năstase au cerut intanței ridicarea sechestrului pus pe imobil și pe contul bancar, în dosarul cunoscut sub numele de „Zambaccian”.
„Dispune radierea din cartea funciară numărul 2975/7 a localității București, sector 1, deschisă cu privire la imobilul situat în București, strada Muzeul Zambaccian numărul 16, etaj 3, apartament 4, sector 1, aparținând reclamanților Năstase Adrian și Năstase Daniela, a sechestrului asigurător. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 USD, consemnată la Banca Comercială Română Sucursala Unirea, aparținând reclamantului Năstase Adrian”, a decis, luni, Tribunalul Capitalei.
Decizia nu este irevocabilă, motiv pentru care aceasta poate fi contestată în termen de cinci zile.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
În 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.
În 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase a fost din nou încarcerat, după ce a fost condamnat, în dosarul „Zambaccian”, la patru ani de închisoare cu executare. Năstase a stat în penitenciar până în 21 august 2014, când a fost eliberat condiționat, după ce a executat o treime din pedeapsă.
Alături de fostul premier au fost condamnate, de instanța supremă, tot în dosarul „Zambaccian, și soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani de închisoare cu suspendare, și Irina Jianu, la patru ani de închisoare cu executare.
Fostul premier a fost acuzat în dosarul „Zambaccian” că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro, valoare calculată la cursul de schimb 2002/2004, dar și pentru că l-a șantajat pe Ioan Păun, fost consul al României la Beijing. Foloasele primite de familia Năstase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea prahoveană Cornu și din București.
Adrian Năstase a mai fost judecat într-un dosar de corupție, cunoscut ca „Mătușa Tamara”, însă în acesta a fost achitat definitiv, în septembrie 2012, de Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În același dosar au fost achitați și Ioan Melinescu și Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupție.