Prima pagină » Știri » Veste bună pentru pensionari. Cu cât vor fi compensate medicamentele de care au nevoie

Veste bună pentru pensionari. Cu cât vor fi compensate medicamentele de care au nevoie

Veste bună pentru pensionari. Cu cât vor fi compensate medicamentele de care au nevoie
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari beneficiază, începând de marți, 4 iulie 2017, de programul social de compensare cu 90% a medicamentelor, anunță Guvernul României.

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari beneficiază, începând de marți, 4 iulie 2017, de programul social de compensare cu 90% a medicamentelor, anunță Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Conform modificărilor aprobate printr-o Hotărâre vineri, 30 iunie 2017, în prima ședință a actualului Cabinet, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program a fost majorat de la 700 la 900 lei/lună.

Totodată, de program vor beneficia și pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei și a indemnizației sociale pentru pensionari.

În plus, beneficiarii programului nu vor mai depune la medicul de familie declarația pe proprie răspundere referitoare la veniturile obținute, ci vor prezenta doar talonul de pensie și actul de identitate.

Citește și