Veste bună pentru români. Cum putem merge fără viză în Canada de anul viitor
Premierul Canadei, Stephen Harper, i-a transmis marți omologului său român, Victor Ponta, o scrisoare în care îl informează că astfel cetățenii românii vor fi tratați identic cu ceilalți europeni care nu au nevoie de viză pentru Canada.
Premierul Ponta a salutat această relaxare a regimului de vize pentru Canada, subliind însă că nu este etapa finală a liberalizării regimului de vize și apreciind că, după alegerile din SUA, România va face progrese și cu această țară în privința regimului de vize.
„E un pas important, nu e cel final, în care nu mai mergem deloc cu vize. Mă bucur foarte tare că România a intrat în acest sistem și sunt convins că și cu Statele Unite ale Americii o să progresăm după alegerile lor, că și ei au alegeri la anul, și după care sunt convins că o să progresăm în ceea ce privește «visa waver»”, a arătat premierul Ponta, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.
Victor Ponta a avut, de altfel, înaintea ședinței de Guvern, o întâlnire, la Palatul Victoria, cu ambasadorii Canadei și SUA la București.
„O veste bună și mult așteptată pentru românii care vor să meargă în ‎Canada‬! Premierul Stephen Harper mi-a comunicat relaxarea regimului de ‎vize‬ prin implementarea programului eTA (Electronic Travel Authorization) în 2016!”, a scris Ponta, miercuri, și pe contul său de Facebook. El atașează acestui mesaj și textul scrisorii primite din partea premierului canadian.
Programul eTA este similar celui din Statele Unite, Electronic System for Travel Authorization (ESTA). Astfel, cele două țări aplică aceleași metode pentru a filtra călătorii din afara perimetrului nord-american.
Înainte de a merge în Canada, ideal chiar înainte de a cumpăra un bilet, călătorii vor putea solicita o autorizație electronică de călătorie, completând un formular online. În cea mai mare parte a cazurilor, cererile vor fi aprobate electronic în câteva minute. Este posibil ca unele persoane să aibă interdicție de călătorie pe teritoriul Canadei și li se va refuza eTA din cauza criteriilor actuale privind imigrația, în special referitor la infracționalitate sau securitate națională.