Prima pagină » Știri » Veste bună pentru românii care au avut bani la CEC pentru automobile Dacia

Veste bună pentru românii care au avut bani la CEC pentru automobile Dacia

Veste bună pentru românii care au avut bani la CEC pentru automobile Dacia
Statul va despăgubi persoanele fizice care și-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziționarea unui autoturism Dacia în limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansată pe 4 august, cu scadență la o lună, fără dobândă.

„În limita plafonului stabilit, Ministerul Finanțelor Publice va proceda la emisiuni de titluri de stat pe numele B.R.D. Groupe Societe Generale de valori nominale totale egale cu valorile totale ale despăgubirilor”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea elementelor tehnice pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni – CEC în vederea cumpărării de autoturisme.

Sumele vor fi compuse din valorile totale ale despăgubirilor calculate cu raportare la perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1990 și 31 decembrie 2013 pentru deponenții care au depus bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, totalul valorii despăgubirilor raportate la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii până la data de finele anului trecut pentru cei care au efectuat depuneri între 1 ianuarie 1990 și 15 februarie 1992, precum și totalul despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătorești executorii, care n-au putut fi aplicate din cauza neconcordanței legislative.

În primele două cazuri, sumele sunt calculate de BRD prin indexarea sumelor transferate de la CEC astfel: din suma transferată se va deduce dobânda legală bonificată de CEC pe durata în care a fost acordată, valoarea rezultată se indexează cu indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică, ulterior deducându-se dobânda legală bonificată de BRD pe intervalul în care a fost acordată.

Din calculul valorii totale a despăgubirii pentru deponenții care și-au transferat depozitele de la CEC la BRD vor fi eliminați deponenții care au încasat despăgubirea ca urmare a executărilor silite asupra conturilor statului sau prin plată voluntară și sunt excluse depunerile de sume efectuate la BRD după data transferului depozitelor de la CEC.

Valoarea nominală individuală a fiecărui titlul de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii determinată pe numele fiecăruia dintre deponenți. Titlurile de stat sunt nenegociabile, nepurtatoare de dobândă și au scadența la 03 septembrie 2014.

Pentru emisiunile de titluri de stat care se vor efectua ulterior, în limita plafonului stabilit, datele de emisiune și scadență se vor menționa în prospectele de emisiune a titlurilor de stat.

Totodată, proiectul de hotărâre prevede majorarea cu 222.231 de lei a valorii totale a despăgubirii pentru persoanele fizice care au depus bani la CEC până la 15 februarie 1992 pentru achiziția de mașini Dacia.

Suma suplimentară reprezintă cumulul despăgubirilor rezultate din necesitatea recalculării despăgubirilor acordate pentru patru deponenți, din neincluderea în lista inițială a unui deponent, precum și a despăgubirilor rezultate din șase hotărâri judecătorești executorii.

Valoarea totală a despăgubirii stabilită printr-o ordonanță de urgență din 2007 a fost de 759,78 milioane lei, reprezentând cumulul despăgubirilor calculate de CEC prin indexarea, de la data depunerii până la 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite, cu indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC pe perioada în care a fost acordată.

Deponenții au beneficiat la 30 octombrie 2008, în baza ordonanței din 2007, de acordarea efectivă a despăgubirilor calculate.

Suma suplimentară va fi asigurată de Ministerul Finanțelor Publice printr-o emisiune de titluri de stat pe numele CEC Bank lansată tot la 4 august și răscumpărată la 3 septembrie.

Pentru cei care și-au transferat banii de la CEC la BRD, statul a prevăzut despăgubirea printr-o lege din 2008, însă nu a putut fi pusă în practică din cauza unor necorelări legislative.

Pentru a-și recupera banii, deponenții trebuie să se prezinte în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern la o agenție BRD cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC, un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moștenitor și alte documente legale, după caz, precum și declarație pe proprie răspundere autentificată notarial că nu au încasat despăgubirea.

În ceea ce privește impactul asupra bugetului general consolidat, Finanțele menționează în nota de fundamentare că titlurile de stat emise pentru acoperirea financiară nu reprezintă plăți din bugetul de stat, ci determină doar majorarea datoriei publice guvernamentale cu suma de 100 milioane lei și că, prin emiterea de titluri de stat cu scadența la o lună, se majorează cu aceeași sumă volumul refinanțărilor titlurilor de stat aferente lunii septembrie 2014 la nivelul estimat de un miliard lei.

„Conform Sistemului European de Conturi (ESA 95) cu valoarea acestor titluri de stat se va majora datoria guvernamentală, și în același timp sunt tratate ca transferuri de capital ale administrației publice către populație, se evidențiază statistic în conturile naționale la data emiterii acestora și vor majora deficitul bugetar calculat conform metodologiei Sistemului European de Conturi cu valoarea nominală a acestora la data emisiunilor de titluri de stat”, se precizează în document.

Sumele reprezentând valoarea totală a despăgubirilor acoperite prin lansarea emisiunii de titluri de stat răscumpărabile la scadență, la o lună de la lansare, conduc la creșterea datoriei publice, iar dobânda aferentă împrumutului de refinanțare contractat de pe piața titlurilor de stat se va reflecta în bugetul de stat al anului în care acesta este scadent.

Citește și