Veste de ultimă oră pentru cei care vor să-și cumpere o mașină nouă. Ce se întâmplă cu programul „Rabla”

Publicat: 28 01. 2020, 19:25

Potrivit unui document intrat în posesia MEDIAFAX, Pimăria Capitalei intenționează să lanseze etapa a II-a programului „Rabla” al Capitalei.

Proiectul ar putea intra pe ordinea de zi suplimentară a ședinței CGMB de miercuri.

„Se aprobă „Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere” – etapa a II-a care are ca scop îmbunătățirea calității aurului în Municipiul București. Pentru implementarea programului se aprobă acordarea în perioada 2020 – 2021 a unui număr de 5.000 de eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei fiecare. Acordarea unui singur eco-voucher se va face, la cerere, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat ce are norma de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2″, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Eco-voucherele vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de autoturisme noi cu norme de poluare care să asigure un nivel redus de emisii – EURO 6, non-diesel, electrice sau hibride, alte mijloace alternative de locomoție, noi, non-diesel sau electrice, obiecte electrocasnice cu clasa energetică superioară, potrivit proiectului.