Veste proastă, de la ambasadorul SUA: ce se întâmplă cu vizele pentru români
Hans Klemm a declarat, joi, la Arad, că România îndeplinește toate condițiile, mai puțin rata de refuz, dar ambasada americană la București face eforturi pentru a-i ajuta pe cei care doresc să călătorească în SUA, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nimic nu se va întâmpla în acest an, sunt sincer cu dumneavoastră. Imigrația este un subiect sensibil, este unul dintre subiectele principale discutate în campania prezidențială în SUA din acest an, nu ne putem aștepta să se întâmple mai repede de 2017… cel mai devreme o posibilă modificare a legii este anul 2017. România îndeplinește toate criteriile și condițiile din actuala lege, cu excepția ratei de refuz, cred că trebuie să așteptăm să vedem dacă se schimbă trendul. (…) E posibil ca în 2017 sau după alegeri să apară schimbări în legislația americană”, a spus ambasadorul SUA în România.
Potrivit acestuia, românii care doresc să călătorească în SUA nu trebuie să se aștepte la ridicarea vizelor „mai devreme de 2017”.
Hans Klemm s-a aflat, joi, în municipiul Arad, unde a donat 133 de cărți – lucrări de referință, literatură americană, lucrări de metodica predării limbii engleze și materiale pentru învățarea limbii engleze de diverse niveluri, precum și cărți pentru copii – Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, inaugurând astfel „American Shelf”, adică „raftul american”.
Ambasadorul SUA în România a vizitat și Târgul de Primăvară, dar s-a întâlnit si cu autoritățile locale.