Veste proastă pentru România: SUA ar putea înăspri Programul Visa Waiver
Îngrijorările oficialilor americani intervin după o serie de incidente teroriste în Belgia, Danemarca și Franța și pe fondul estimărilor conform cărora aproximativ 5.000 de cetățeni europeni au plecat să se alăture grupării Stat Islamic în Irak și Siria.
Senatoarea democrată Dianne Feinstein s-a exprimat pe această temă în urma atentatelor teroriste de la Paris din ianuarie, declarând pentru CNN că regimul de călătorie fără viză este „călcâiul lui Ahile pentru America”. Ea pregătește în prezent un proiect de lege pentru a revizui regimul fără vize. Potrivit unei surse din Congresul SUA, noua lege are ca scop să consolideze prevederile de securitate și va fi prezentată în curând.
Programul Visa Waiver a fost lansat în 1986 și include în prezent 38 de țări, dintre care 23 de state membre ale Uniunii Europene. Singurele membre UE care nu fac parte din Visa Waiver sunt România, Bulgaria, Croația, Ciprul și Polonia. Cetățenii eligibili din aceste state trebuie doar să completeze chestionare online despre călătoria pe care vor să o facă în SUA.
Departamentul american de Securitate Internă (DHS) împărtășește preocupările lui Dianne Feinstein. „Există preocupări că sunt multe țări în Programul Visa Waiver, iar dacă luptători europeni se întorc (din Irak sau Siria), ar putea călători aici fără viză”, a declarat un oficial american.
DHS a fost surprins cât de ușor a putut soția unuia dintre atacatorii de la Paris să exploateze libertatea de călătorie din interiorul UE pentru a fugi din Franța, via Spania, în Siria. DHS notează de asemenea că cea mai mare concentrație de luptători străini este în Vilvoorde, o suburbie a orașului Bruxelles.
Departamentul vrea ca Europa să înăsprească măsurile de securitate impunând registrul cu datele pasagerilor (PNR, Passenger Name Records) și să consolideze verificările în spațiul Schengen. PNR obligă companiile aeriene să ofere datele pasagerilor, precum numărul de telefon sau detaliile cardului bancar, pentru a ajuta serviciile de securitate să verifice dacă aceștia au legături cu suspecți de terorism.
DHS vrea de asemenea ca serviciile de informații ale statelor UE să împărtășească mai multe informații între ele și cu forțele de poliție și agențiile poliției de frontieră.