Vestea primită de locatarii a sute de blocuri din Capitală. Cele mai multe imobile vizate, în Sectorul 3. Firea: E o necesitate, am vorbit cu oamenii
Potrivit proiectelor aprobate, primăria va transfera de la sectoarele 3, 4 și 6 ale Capitalei documentația privind indicatorii economici, dar și aprobarea acestor indicatori, pentru reabilitarea termică a sute de blocuri.
Este vorba de 101 blocuri din sectorul 3, 16 blocuri din sectorul 4 și 15 blocuri din sectorul 6. Potrivit proiectelor, costurile pentru reabilitarea unui bloc pot depăși suma de 3 milioane de lei.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, la sfârșitul lunii martie, un proiect de hotărâre pentru demararea unui program propriu al Primăriei Capitalei pentru reabilitarea termică a blocurilor.
„Este o necesitate în Capitală, am realizat mai multe studii, mai multe informări. Mă întâlnesc cu foarte mulți cetățeni și toți reclamă faptul că reabilitarea termică merge în unele sectoare foarte greu. Vrem să ne implicăm și în ce privește creșterea performanței energetice a blocurilor, de aceea vom supune azi atenției un program prin care și Primăria Capitalei să demareze un program municipal pentru a reabilita blocurile din sectoarele Capitalei. Avem legislație în vigoare, care chiar ne încurajează”, declara, în martie, primarul general, Gabriela Firea.
Practic, Primăria Capitalei va acoperi 80% din costurile reabilitării, urmând ca procentul de 20% să fie în sarcina asociațiilor de proprietari.