Vestea primită de șoferii care visează la o mașină nouă. Participarea la Programul Rabla va fi condiționată de existența acestui document

Publicat: 02 03. 2018, 09:24
Actualizat: 02 03. 2018, 10:24

Cei care visează la o mașină nouă pot cere și în acest an peste 9.000 de lei de la stat, dacă duc la casare vechea mașină, prin Programul Rabla, scrie promotor.ro. Din nefericire, regulile programului ar putea fi modificate, conform Proiectului de Ordin al Ministerului Mediului privind modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019, document pus în dezbatere.

Un criteriu care i-ar putea contraria pe șoferi este obligativitatea valabilității ITP-ului, în cazul mașinilor duse la casare.

„Acest criteriu a fost introdus pentru a se evidenția faptul că autovehiculul uzat casat în cadrul programului a circulat pe drumurile publice”, e motivația din spatele acestei idei, conform celor de la minister.

Proiectul va lămuri însă ce va presupune valabilitatea ITP, mai exact: „data până la care se face dovada încadrării autovehiculului uzat în cerințele tehnice specifice stabilite prin reglementările legale privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, înscrisă în certificatul de înmatriculare”.