Veteran de război decorat de Traian Băsescu, condamnat la închisoare. A abuzat sexual un copil de 13 ani
Un veteran al războiului din Afganistan, decorat de fostul președinte Traian Băsescu, a fost trimis la închisoare, după ce Curtea Militară de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la doi ani şi nouă luni de închisoare. Fostul militar l-a abuzat sexual pe copilul celor care îl luaseră în gazdă.
Caporalul Toader Cristian Scoflea are 48 de ani şi este unul dintre militarii români care au luptat în Afganistan și au fost decoraţi în 2010 de preşedintele Traian Băsescu. La propunerea Ministrului Apărării Naţionale, caporalului i s-a conferit Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” clasa III a cu însemn de război, pentru curajul şi devotamentul dovedite în timpul misiunilor din Afganistan. La 12 ani distanţă, acelaşi caporal a fost condamnat definitiv la doi ani şi nouă luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de acte sexuale cu un minor, relatează știrileprotv.
Procurorii militari de la Cluj l-au acuzat că l-a agresat sexual pe un băiat de 13 ani, pe care îl ademenea noaptea în dormitorul său. Victima era fiul unor soți dintr-o localitate din Mureş care îl găzduiau pe caporal și îl tratau ca pe un membru al familiei.
Problemele adolescentului au ieşit la iveală, după ce copilul s-a confesat medicilor de la Spitalul din Târgu Mureş, unde era internat după un accident la şcoală. Militarul nu a recunoscut acuzaţiile.
Toader Cristian Scoflea a fost judecat în primă instanţă de Tribunalul Militar Cluj care l-a condamnat la doi ani și nouă luni de închisoare, dar cu suspendare. Asta, deşi veteranul din Afganistan mai avea la activ o condamnare definitivă, de nouă luni cu amânarea executării pedepsei, pentru că ar fi refuzat să i se recolteze probe biologice după ce ar fi fost prins băut la volan.
În urma condamnării definitive, pe numele militarului a fost emis mandatul de executarea pedepsei în penitenciarul din Târgu Mureş. El va trebui să îi plătească familiei băiatului abuzat 10 mii de euro, daune morale, şi 5.400 de lei, daune materiale. Odată cu condamnarea, caporalul a fost introdus în baza de date a agresorilor sexuali.