Viața bate filmul! În 1993, Georgeta a fost abandonată de mama ei și a fost adoptată de un cuplu din Franța. Cum și-a găsit familia acum, după 29 de ani
Viața bate filmul! În 1993, Georgeta a fost abandonată de mama ei și a fost adoptată de o familie din Franța. Ea a reușit să afle cine sunt părinții biologici, după 29 de ani, cu ajutorul unei pagini de Facebook.
„Numele meu la naștere a fost Cojocaru Simona Georgeta. M-am născut pe 10 februarie 1993 la Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți. Împreună cu fratele meu Ionel Scripcariuc, născut pe 6 mai 1991 la Rădăuți, Jud. Suceava căutăm pe cei care ne-au dat viață”, și-a început mesajul Georgeta.
Ulterior, ea a povestit că ea și fratele ei au fost adoptați, în anul 2000, de aceeași familie în Franța, după ce, o perioadă au stat la Casa de Copii Orșova și apoi în plasament la o familie din Orșova.
„Din puținele informații pe care le deținem știm că mama noastră se numea Scripcariuc Ruca, tatăl meu Cojocaru Radu, iar Ionel nu știe numele tatălui biologic. De asemenea, știm că mai avem cel puțin un frate în State”, a scris ea pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.
Ea a atașat și o fotografie, în care apare alături de fratele ei, atât când erau mici, cât și la vârsta maturității.
Și-a găsit familia la patru ore de la mesajul postat pe Facebook
După ce a transmis toate aceste informații și fotografiile, administratorii paginii au anunțat că tânăra a reușit să dea de urma familiei ei.
„Nu am cuvinte sa mulțumesc acestei asociații. În mai puțin de patru ore cu fratele meu am găsit familia noastră biologică. Este nerealist, dar adevărat. O stea care să strălucească asupra noastră pe 13 iunie 2022 cu această postare.
Nu voi avea niciodată destule mulțumiri și recunoștință pentru această fundație care a avut și va avea un mare impact asupra acestei comunități magnifice. Oamenii care încă își caută părinții sau familia biologică nu își pierd speranța”, a scris ea.