Vicepreședinte PSD, despre demisia lui Ponta: „Când cine trebuie n-o face, o face cine nu trebuie”
Mihai Chirica, lider al filialei municipale PSD Iași și totodată viceprimar cu atribuții de primar al Iașiului, a spus, într-o conferință de presă, că, într-o societate democratică, gestul de a demisiona este unul firesc.
„Atunci când cine trebuie n-o face (nu-și dă demisia – n.r.), o face cine nu trebuie”, a spus Chirica.
El nu a indicat numele politicienilor care ar fi trebuit să demisioneze mai repede, pentru a detensiona situația și a nu se ajunge la presiunea străzii.
„Oamenii care au forță și caracter știu ce să facă și pot să spună că nu se mai poate continua în forma asta și să se retragă”, a spus vicepreședintele PSD, Mihai Chirica.
La rândul său, prefectul de Iași, Dan Cârlan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că demisia lui Victor Ponta reprezintă un gest de responsabilitate politică și este un răspuns la reacția străzii.
„Instituția Prefectului își vede în continuare de treabă. Gestionăm problemele curente ale județului. Asigurăm funcționarea instituției. Am discutat cu unii colegi, care au venit la mine puțin îngrijorați, și le-am spus că ne continuăm activitatea ca până acum”, a spus prefectul Dan Cârlan.
Întrebat despre posibila pierdere a funcției, prefectul de Iași a răspuns: „Dintre actorii din administrație, prefectul este cel mai expus și e pregătit. Principiul mobilității este consacrat”.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că își depune mandatul și că speră că demisia Guvernului său satisface cerințele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluții raționale. Ponta consideră că supărarea cetățenilor nu trebuie să degenereze în violență stradală, de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluție.