Vicepreședintele AVAS Stan Popa, audiat de DNA în dosarul președintelui CJ Timiș
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că vicepreședintele Autorității pentru Valorificarea Arhivelor Statului Stan Popa ar fi implicat în faptele de corupție care stau la baza constituirii dosarului.
În acest dosar, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut percheziții la sediul Consiliului Județean Timiș, la 17 primării din județ, la Asociația Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș (care funcționează în sediul CJ) și la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
De asemenea, au fost făcute percheziții la locuința președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, la locuința lui George Didilă din București, și la sediul SC Ecomet West SRL, tot din Capitală.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin (PSD), a fost ridicat de anchetatori din sediul CJ și dus la București, pentru a fi audiat la DNA.
Sursele judiciare au precizat că la DNA structura centrală va fi dus, cu mandat de aducere, și consilierul județean Marcel Mihoc.
În același dosar, la DNA Timiș sunt audiați 17 primari din județ, precum și Claudiu Ilaș – managerul Muzeului Satului Bănățean, Marțian Corneliu Doroș – director în cadrul Direcției de Prestări Servicii Timiș, Ervin Luci – director la Administrația Bazinală a Apelor Banat, Horațiu Mircea Simion – directorul regional al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara și Aurel Costin Purceld – directorul economic al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara.
Potrivit documentelor procurorilor, Titu Bojin, folosindu-se de funcția de președinte al CJ Timiș și de poziția de lider al filialei județene a PSD, ar fi identificat primării din Timiș, conduse de aleși locali din PSD, cu care George Didilă, prin SC Ecomet West SRL, a încheiat contracte de achiziții publice, cu atribuire directă. În acest demers, Didilă ar fi fost sprijinit atât de Titu Bojin, cât și de consilierul județean Marcel Mihoc.
Procurorii îl suspectează pe Titu Bojin că direcționa alocări bugetare din bugetul Consiliului Județean Timiș către unități administrativ teritorial din județ, în vederea finanțării contractelor pe care acestea le aveau în derulare cu SC Ecomet West SRL.
Anchetatorii au mai stabilit că, în cazul în care primăriile care au încheiat contracte cu SC Ecomet West SRL tergiversau plata contractelor încheiate, George Didilă apela tot la Titu Bojin pentru a determina primarii să plătească, cu celeritate, aceste contracte.
Întrucât unele dintre primăriile care au încheiat astfel de contracte cu SC Ecomet West SRL nu aveau prevăzute în buget fonduri pentru plata produselor achiziționate, consilierul județean Marcel Mihoc ar fi promis, la data încheierii contractelor, alocarea fondurilor necesare cu ocazia rectificărilor bugetare, se mai arată în documentele citate.
În acest sens, în 25 iunie 2014 s-a convocat ședința ordinară a Consiliului Județean Timiș, pe ordinea de zi fiind discutat și „proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului rectificat al județului Timiș pe anul 2014”.
Sumele de bani obținute din contracte erau virate în conturile societății Ecomet West SRL, administrată de către Marius Didilă, care îl anunța pe George Didilă, iar acesta îi transmitea lui Bojin și Mihoc situația încasărilor din contractele încheiate, potrivit acelorași documente.