Prima pagină » Știri » Vicepreședintele CJ Caraș-Severin prins în flagrant când lua mită a fost reținut

Vicepreședintele CJ Caraș-Severin prins în flagrant când lua mită a fost reținut

Vicepreședintele CJ Caraș-Severin prins în flagrant când lua mită a fost reținut
Vicepreședintele CJ Caraș-Severin prins în flagrant când lua mită a fost reținut

Potrivit unor surse judiciare, Ionesie Ghiorghioni, care a fost dus la DNA Timișoara pentru audieri, și-a rezervat dreptul să nu facă declarații în fața procurorilor, astfel că aceștia i-au prezentat acuzațiile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, procurorii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Ionesie Ghiorghioni, pentru trafic de influență, și pe cel al nepotului acestuia, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pentru complicitate la trafic de influență.

Cei doi urmează să fie prezentați, în cursul zilei de miercuri, în fața magistraților Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.

Ionesie Ghiorghioni fusese adus de anchetatori cu o dubă la sediul DNA Timișoara, în jurul orei 18.00. La intrarea în sediul DNA, Ghiorghioni a spus că este victima unei înscenări, el declarând presei același lucru și înainte de a fi ridicat de la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin.

„Totul e o înscenare, nu este vorba de bani pentru contracte. Să vină cineva să spună dacă eu am cerut cuiva vreun ban”, a spus vicepreședintele CJ Caraș-Severin.

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL) a fost prins în flagrant, marți, de procurorii DNA, în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, banii fiind puși într-o revistă, conform unor surse judiciare.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Națională Anticorupție, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timișoara au făcut, marți, șase percheziții în municipiul Reșița și în alte localități din județul Caraș-Severin, din care una la sediul unei instituții publice, iar restul la locuințele unor persoane.

Cercetările sunt făcute într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada ianuarie 2013 – martie 2015.

Surse judiciare declarau că instituția publică vizată de percheziții este Consiliul Județean Caraș-Severin, vicepreședintele Ionesie Ghiorghioni fiind prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei chiar în biroul său. Banii erau puși într-o revistă care i-a fost dată lui Ghiorghioni de către un om de afaceri. În schimbul banilor, vicepreședintele CJ Caraș-Severin ar fi trebuit să îi înlesnească omului de afaceri atribuirea unui contract.

De asemenea, surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cei 20.000 de lei ar fi reprezentat o tranșă din suma totală cerută de Ghiorghioni de la omul de afaceri pentru încredințarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obținute de MEDIAFAX, Ionesie Ghiorghioni a pretins 10% din valoarea unor contracte de întreținere de drumuri de la CamandImpex Reșița, firma cu care CJ avea contracte din 2013, tranșele de bani fiind date nepotului lui Ghiorghioni de către reprezentanții societății.

Astfel, în baza unei înțelegeri inițiate de Ionesie Ghiorghioni, în perioada în care a administrat SC CamandImpex SRL Reșița, Paul Valentin Armașu a convenit să-i dea vicepreședintelui liberal al CJ Caraș-Severin 10% din valoarea fără TVA a lucrărilor realizate și încasate de societatea sa, în baza contractelor de lucrări încheiate cu Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat al județului, unitate din structura organizatorică a CJ.

În schimbul acestui procent, Ghiorghioni urma să sprijine interesele societății administrate de Armașu, prin determinarea subordonaților săi să primească și să admită devizele de lucrări și să facă plățile cu prioritate în favoarea SC Camand Impex SRL Reșița.

„SC Camand Impex SRL Reșița a încheiat în urma unei licitații publice organizate de Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat al județului Caraș-Severin un acord cadru de lucrări, prin care Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Caraș-Severin, în calitate de promitent achizitor, se obliga să achiziționeze de la SC Camand Impex SRL Reșița, în calitate de promitent executant, în baza unor contracte subsecvente, lucrări de «Întreținere pe timp de vară a drumurilor județene din Caraș-Severin» pentru lot 3 zona Reșița, în valoare de 5,3 milioane lei, iar în baza contractelor subsecvente încheiate în baza acestui acord cadru, societatea sa a efectuat lucrări și a încasat în parte contravaloarea acestora, context în care patronul firmei i-a remis lui Ghiorghioni suma de 200.000 de lei, în mai multe tranșe, ultima dintre acestea, în cuantum de 9.500 lei, fiind remisă lui Ghiorghioni, în biroul său, în perioada iulie – septembrie 2014”, arată sursa citată.

Potrivit documentului citat, în 9 mai 2013, Direcția pentru Administrarea Patrimoniului Public și Privat Caraș-Severin a încheiat cu SC Camand Impex SRL Reșița acordul cadru de lucrări, având ca obiect achiziționarea în baza unor contracte subsecvente a lucrărilor de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene din Caraș-Severin pentru lotul 3 zona Reșița, la prețul maxim de 4.264.381 lei, la care se adaugă 1.023.451 lei TVA.

„Din situațiile centralizate privind încasările făcute de SC Camand Impex SRL Reșița de la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Caraș-Severin, în perioada 24.01.2013 – 11.09.2014, reiese că suma totală încasată de societate în această perioadă este de 7.005.793,91 lei, dintr-un total de 39.0772,89 lei, în aceasta fiind cuprinse și alte categorii de lucrări contractate de S.C. Camand Impex S.R.L. Reșița cu același beneficiar. Rezultă, deci, trafic de influență de către Ionesie Ghiorghioni, constând în primirea de bani de la Paul Valentin Armașu pentru susținerea intereselor S.C. Camand Impex S.R.L. Reșița în raporturile contractuale încheiate cu o unitate din structura organizatorică a Consiliului Județean Caraș-Severin, respectiv Direcția pentru Administrarea Patrimoniului Public și Privat”, se mai arată în documentul citat.

Adina Armașu i-a propus un mesaj codificat lui Ghiorghioni, astfel încât pentru fiecare 5.000 de euro pretinși de vicepreședintele CJ să se utilizeze cuvântul „pupici”. Acesta i-a transmis însă femeii că nu va discuta astfel de aspecte prin telefon și că cel mai bine ar fi să îi trimită banii printr-un intermediar de încredere, care o va contacta pe Adina Armașu ulterior, spunându-i că dorește să închirieze un utilaj. Intermediarul urma să ridice o sumă neprecizată.

„Potrivit procentului convenit, până în acel moment aveau la Ionesie Ghiorghioni o datorie de aproximativ 70.000 lei, reprezentând folosul infracțional în procent de 10%”, se mai arată în documentul citat.

În 2 decembrie 2014, Ionesie Ghiorghioni l-a contactat pe nepotul său, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pe care l-a trimis să ia banii de la Adina Armașu, ca intermediar pentru unchiul său.

Cei doi s-au întâlnit în parcarea unui magazin din Timișoara unde Adrian Cosmin Ghiorghioni a primit de la Adina Armașu suma de 4.000 de euro pentru unchiul său.

Ulterior, Adina Armașu i-a transmis vicepreședintelui CJ că i-a trimis prin intermediul nepotului suma totală de 8.500 de euro.

„În 19 martie 2015, Consiliul Județean Caraș-Severin a efectuat o plată către SC Camand Impex SRL în cuantum de 330.403,79 lei (cu tot cu TVA), reprezentând contravaloarea unor lucrări executate, procentul de 10% din valoarea fără TVA a decontării fiind calculată de către Armașu Adina la suma de 26.000 lei. Ca urmare a încasării acestor sume, în data de 25 martie a.c. Armașu Adina l-a invitat pe Ghiorghioni Ionesie să viziteze împreună locații în care firma efectua lucrări în acea perioadă, scopul real al deplasării inculpatului fiind însă acela de a i se remite de către femeie suma «cuvenită», pentru că în urma activității sale infracționale au fost atribuite acele lucrări firmei martorilor”, se mai arată în documente.

După ce a luat banii, Ghiorghioni i-a spus Adinei Armașu că este disponibil în a încredința discerționar lucrări de consolidare a unui pod către firma familiei Armașu, precum și disponibilitatea de a-i mai aloca fonduri pentru lucrări de întreținere a drumurilor, pe viitor.

„În continuare, martora Armașu Adina i-a remis direct inculpatului Ghiorghioni Ionesie suma de 10.000 lei în interiorul autoturismului «Uitați aici o sută de milioane…așa…și mai…când mai scot mai…», însă inculpatul a dorit să afle cât a încasat firma pentru a calcula câți bani i s-ar fi «cuvenit» din acea decontare, astfel că martora i-a explicat «acu”…la încasarea care am văzut-o eu trebuia să vă dau 260 (referindu-se la 260 milioane ROL, respectiv 26.000 lei – s.n.)…că or fost trei miliarde trei sute cu tot cu TVA și am scăzut TVA-ul și…dar mai trebuie să mai aduc eu» (referindu-se la diferența între cei 10.000 lei pe care tocmai i-a remis-o inculpatului și totalul de 26.000 lei ce reprezenta 10% din valoarea totală a sumei încasate fără TVA”, se mai arată în documentele anchetatorilor.

La finalul întâlnirii dintre cei doi, Adina Armașu l-a întrebat pe vicepreședintele CJ Caraș-Severin când dorește să se mai întâlnească pentru a-i mai da și diferența de bani, propunând ca acest lucru să se întâmple tot în cadrul unei deplasări pe teren.

Potrivit ultimei declarații de avere, din mai 2014, Ionesie Ghiorghioni are un teren forestier de 30 de hectare în comuna Băuțar, sat Bucova, cumpărat în anul 2003, și altul de 180 de hectare în același sat, moștenit în anul 2008. De asemenea, el are un teren de 2,5 hectare tot în Bucova, obținut prin donație în anul 1998, și un teren de 8 hectare, în aceeași localitate, moștenit în 2014 împreună cu soția Rozina Ghiorghioni.

Totodată, Ionesie Ghiorghioni deține o casă de 75 de metri pătrați în satul Bucova, obținută prin donație în anul 1998, un apartament de 82 metri pătrați în Oțelu Roșu, cumpărat în 1998, precum și o casă de 120 de metri pătrați împreună cu Rozina Ghiorghioni, moștenită în 2014.

De asemenea, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin a cumpărat în anul 2000 un autoturism Mercedes. Acesta nu are bunuri mobile a căror valoare să depășească 3.000 de euro, nici conturi și depozite bancare, plasamente, împtrumuturi acordate

Ionesie Ghiorghioni a câștigat de la Consiliul Județean suma anuală de 49.414 de lei, iar soția lui, în calitate de director al Liceului Bănățean Oțelu Roșu, a obținut venituri în valoare de 39.395 lei.

Veniturile vicepreședintelui CJ din investiții ajung la 100.000 de lei ca acționar unic la SC Fag Montana SRL, 60.000 de lei ca acționar la Composesoratul Bucova, iar ale soției sale la 20.000 în calitate de acținar la același composesorat.

Potrivit declarației de interese, Ghiorghioni este președinte la Composesoratul Bucova, unde are 34 părți sociale sau acțiuni, membru al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Caraș-Severin, acționar cu 50% la SC Piatra SRL și acționar unic cu 100 % la SC Fag Montana SRL Bucova.

Citește și