Vicepreședintele Comisiei de Apărare cere audierea ministrului Carmen Dan și a șefului DGA
„Având în vedere acuzațiile deosebit de grave formulate în spațiul public de șeful D.G.A., chestorul Cătălin Ioniță, la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, consider că se impune audierea de urgență a celor doi, miercuri, în cadrul Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În acest sens, am formulat o solicitare pe care am înaintat-o președintelui Comisiei, domnul Dorel Căprar:
Stimate domnule președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Dorel Căprar
Acuzațiile formulate de șeful Direcției Generale Anticorupție, chestorul Cătălin Ioniță, la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, nu pot fi trecute cu vederea. Este îngrijorător faptul că șeful unei structuri din cadrul Ministerului de Interne acuză organizarea de filaje la adresa sa. „Am aflat imediat de faptul că, față de șeful Poliției Române se desfășoară activități de supraveghere operativă, de asemenea și asupra familiei mele, existând martori și probe video în acest sens. Am înștiințat conducerea D.G.P.I., însă nu s-a întâmplat absolut nimic, din contră” – a spus chestorul Cătălin Ioniță.
Reamintesc faptul că în septembrie 2018, în contextul discuției despre represiunea Jandarmeriei din 10 august, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a acuzat-o pe ministrul Carmen Dan că a interceptat corespondența Speranței Cliseru, pe atunci prefect al Capitalei și pe care a prezentat-o la o ședință CEx al PSD. „Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deși nu cred că avea de unde să știe ce voi spune eu, decât dacă îmi urmărește corespondența, probabil, a scos niște foi și a spus că sunt niște print screen-uri, xerox-uri, convorbiri private dintre doamna prefect și un secretar de stat. (…) Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu niște mesaje private”, spunea atunci Gabriela Firea, care a adăugat, la câteva zile, că are informații certe că este spionată. Chiar dacă am solicitat și atunci audierea la Comisie a Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, dar și a ministrului de Interne, Carmen Dan, această solicitare a fost ignorată.
În acest context, domnule președinte, vă solicit să-i invitați la audieri, miercuri, în Comisie, atât pe ministrul de Interne, Carmen Dan, precum și pe chestorul Cătălin Ioniță, șeful Direcției Generale Anticorupție, pentru a lămuri toate aceste chestiuni. „, se arată în adresă.
Cătălin Ioniță, a transmis o scrisoare deschisă în care acuză faptul că schimbările pe care vrea să le facă ministrul Carmen Dan în DGA îl vizează de fapt pe el. Ioniță descrie și momentul din 2018, când s-a aflat între Carmen Dan și Mihai Tudose, spunând că a refuzat numirea la Poliție. Totodată, directorul DGA a mai spus că a aflat de faptul că, față de șeful Poliției Române se desfășoară activități de supraveghere operativă, deasemenea și asupra familiei sale, existând martori și probe video în acest sens, și a înștiințat conducerea D.G.P.I., însă nu s-a întâmplat absolut nimic.
Cătălin Ioniță a mai acuzat că a fost silit să scrie un raport cu demisia din funcție chiar înainte de o deplasare în S.U.A. la misiunea O.N.U., spunându-i-se să plece liniștit, iar ulterior, a aflat din presă că și-a dat demisia.
Ulterior, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a caracterizat drept duplicitar comportamentul directorului DGA, Cătălin Ioniță, tocmai acum, când a anunțat restructurarea Direcției Generale Anticorupție.