Viceprimarul din Bărbulești și soția sa, acuzați de francezi de proxenetism

Publicat: 15 02. 2012, 09:35
Actualizat: 16 02. 2012, 19:13
Viceprimarul din comuna ialomițeană Bărbulești este căutat de polițiști, iar soția sa a fost ridicată de la domiciliu, în noaptea de luni spre marți, după ce pe numele celor doi au fost emise, de către autoritățile franceze, mandate europene de arestare pentru proxenetism și trafic de persoane.

Viceprimarul din comuna ialomițeană Bărbulești este căutat de polițiști, iar soția sa a fost ridicată de la domiciliu, în noaptea de luni spre marți, după ce pe numele celor doi au fost emise, de către autoritățile franceze, mandate europene de arestare pentru proxenetism și trafic de persoane.

Potrivit unui comunicat de marți al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiști din cadrul Direcției Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au organizat, în noaptea de luni spre marți, o acțiune pe raza comunei Bărbulești (județul Ialomița), cu scopul de a-l prinde pe viceprimarul localității, Gheorghe Ion și pe soția acestuia, Luminița.

Polițiștii au pus în executare unul din cele două mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare franceze pe numele femeii și pe al soțului acesteia Gheorghe Ion (52 de ani). Cei doi au fost condamnați în Franța la câte opt ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane, ei fiind dați în urmărire generală de mai mult timp deoarece se sustrăgeau de la executarea pedepselor.

În urma acțiunii, a fost prinsă Luminița Ion (50 de ani), polițiștii fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare și să tragă trei focuri de avertisment, în plan vertical, fără a se înregistra victime, din cauza sătenilor care au sărit să o apere pe femeie.

Gheorghe Ion nu a fost găsit la domiciliu, polițiștii desfășurând în continuare acțiuni specifice pentru prinderea urmăritului. (Mediafax)