Prima pagină » Știri » Viceprimarul din Murgeni, cercetat penal după ce ar fi bătut un bărbat pe motiv că nu a păzit afișe electorale

Viceprimarul din Murgeni, cercetat penal după ce ar fi bătut un bărbat pe motiv că nu a păzit afișe electorale

Viceprimarul din Murgeni, cercetat penal după ce ar fi bătut un bărbat pe motiv că nu a păzit afișe electorale
Viceprimarul orașului vasluian Murgeni, Mihai Borș, este cercetat penal de polițiști sub acuzația de loviri sau alte violențe, după ce ar fi bătut un paznic pe motiv că nu ar fi păzit afișele electorale lipite în zona unei societăți din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viceprimarul orașului vasluian Murgeni, Mihai Borș, este cercetat penal de polițiști sub acuzația de loviri sau alte violențe, după ce ar fi bătut un paznic pe motiv că nu ar fi păzit afișele electorale lipite în zona unei societăți din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În plângerea depusă la poliție, paznicul, în vârstă de 47 de ani, susține că a fost lovit cu pumnii în față de către viceprimarul orașului Murgeni, Mihai Borș, în timp ce își făcea serviciul de pază la o societatea comercială din localitate.

În urma agresiunii, bărbatul a ajuns la spital cu fața plină de sânge, el primind îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.

„Bărbatul a reclamat că în timp ce efectua serviciul de pază la un depozit de materiale de construcție a fost lovit de reprezentantul unei alianțe politice, pe motiv că ar fi refuzat să răspundă solicitării de a avea în grijă afișele electorale lipite în zona respectivă. Reclamantul a mers la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără însă a fi necesară internarea acestuia. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, Mihaela Ștraub.

De partea cealaltă, viceprimarul Mihai Borș spune că a avut o discuție „aprinsă” cu paznicul, dar că nu l-a agresat și că, de fapt, acesta s-ar fi împiedicat și s-a lovit cu fața de o mașină parcată în zonă.

„Într-adevăr, am avut o discuție mai aprinsă cu acest individ, însă doar i-am vorbit urât, fără să-l lovesc. Nici nu aș fi avut cum să dau cu pumnul, în condițiile în care sunt operat la mână și am o tijă metalică. Când am avut discuția, omul se afla la vreo 400 de metri de locul de muncă, într-o zonă în care lipisem niște afișe electorale, dar care fuseseră rupte, posibil chiar de el. Când m-am răstit la acest individ, a încercat să plece, moment în care s-a împiedicat și a căzut cu fața de capota unei mașini parcată acolo”, a declarat viceprimarul Mihai Borș.

Paznicul care a depus plângere la poliție este simpatizant al PDL, în timp ce viceprimarul Mihai Borș este membru PSD.

Citește și