Lucian Daniel Lăcătuş, viceprimarul comunei Drânceni din județul Vaslui, a murit din cauza COVID-19. Acesta figura ca fiind imunizat din luna mai cu vaccinul Johnson&Johnson. Timp de 10 zile s-a tratat la domiciliu, dar starea de sănătate i s-a deteriorat vizibil şi a apelat la medici, relatează Adevărul.
Politicianul a decedat în noaptea de joi spre vineri în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a ajuns pe fondul agravării infecţiei cu virusul Sars Cov 2.
Acesta se vaccinase în luna mai cu vaccinul Johnson&Johnson. După ce s-a simţit rău, s-a testat şi a fost diagnosticat cu COVID. A ales să se trateze acasă, între 10 şi 20 octombrie, dar starea lui de sănătate s-a agravat şi s-a internat în spital pentru tratament de specialitate.
Joi seară, în jurul orei 21,00, medicii au fost nevoiţi să-l intubeze, întrucât starea de sănătate a acestuia impunea o asemenea soluţie de urgenţă, dar, în ciuda încercărilor echipei medicale, în aproximativ o oră bărbatul a suferit un stop cardio-respirator.
În timpul nopţii, medicii au fost nevoiţi să constate decesul. Vestea morții sale a cuprins întreaga comunitate din Drânceni.
“Nu ne vine să credem! Era un bărbat în toată puterea, optimist, sănătos. Chiar acum o săptămână, cred, ne-am întâlnit pe la Primărie, ne-am salutat, a zâmbit, era în regulă la volanul maşinii, iar acum să aflăm că a murit!? Este, într-adevăr, un şoc pentru noi, toţi. Doar cuvinte bune avem despre acest om, care voia să ajute mereu, era deschis, gospodar. Pur şi simplu, rămâi fără cuvinte în faţa acestei veşti”, a declarat Romică Plop, consilier local, pentru Vremea Nouă.
Lucian Lăcătuş ocupa funcţia de viceprimar după ultimele alegeri locale. În trecut a fost vameş, însă de câţiva ani investise într-o afacere proprie, un ITP deţinut în Râşeşti.
“În funcţia de viceprimar,pe care o avea în mandatul acesta, nu ştiu dacă vreun om s-a dus la el cu vreo problemă, să nu îl ajute, să nu îl lămurească. De aceea, oamenii îl apreciau, îl respectau. Era şi un om harnic, priceput. Juca şi fotbal, era o fire dinamică, sportivă. Ferească Dumnezeu de această boală pe toată lumea! Condoleanţe familiei şi multă putere să treacă peste această cumpănă”, a mai spus Romică Plop. Lucian Lăcătuş era căsătorit şi avea un copil.