Victima lui Orban, înregistrată la spital ca fiind rănită prin cădere accidentală
Â
Adolescenta lovită în accidentul în care a fost implicat ministrul Ludovic Orban a fost dusă de mama sa la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu", duminică, cu o ambulanță nemedicalizată, la Camera de gardă fata fiind înregistrată cu diagnosticul traumatism de cot, produs prin cădere accidentală.
Managerul spitalului, Coriolan Ulmeanu, care a făcut această declarație, astăzi, a adăugat că nimeni nu a spus nimic despre vreun accident rutier.
După ce a primit îngrijiri medicale, tânăra a plecat acasă.
Ulmeanu a precizat că, marți seară, la spital a venit un polițist care a verificat documentele medicale referitoare la adolescentă.