VICTIMELE atacului de la Paris. Cine este Georges Wolinski, care considera că desenul i-a salvat viața
Cu un mers un pic ezitant, obraji scobiți, purtând un sacou și niște pantaloni cam scurți – care-i lasă la vedere șosetele, desenatorul de presă de la Charlie Hebdo, L”Huma sau JDD degaja o anumită eleganță, scrie postul, republicând o întâlnire de anul trecut cu artistul.
Georges Wolinski s-a născut pe 28 iunie 1934 în Tunisia, dintr-un tată polonez și o mamă italiană, naturalizați francezi prin căsătorie. Pe când avea doi ani, a fost marcat de prima dramă – povestea desenatorul pentru postul de radio. Tatăl său care a înființat o „uzină de fier forjat”, era asasinat de unul dintre muncitori, pe care tocmai îl concediase. „Mi-a marcat viața”, mărturisea Wolinski. „Unchiul Victor” va deveni tatăul său „surogat”.
Desenul, pe care-l practica de la vârsta de cinci ani, va acționa ca „un refugiu”, mărturisea artistul, iar bunicul său, un comerciant, îi furniza hârtia de desenat – „coli de împachetat prăjituri”.
Sexul, femeia și cuplul sunt subiectele predilecte ale lui Georges Wolinski. Cu toate acestea, desenul este mai întâi marginal. El va lucra, în tinerețe, în atelierul de galanterie al socrilor, la Fontenay-sous-bois, o activitate în care mărturisea că era „nul”.
Dar viața îl marchează din nou. Prima sa soție moare într-un accident de mașină, lăsându-l singur cu două fiice.
Între timp face Războiul în Algeria și trimite un desen la François Cavana. Acesta va fi publicat în primul număr al Hara Kiri, „stămoșul” Charlie Hebdo. Intră în echipa publicației satirice în 1961.
Perioada de glorie a artistului este anul 1968. „Datorez mult lui mai ’68”, spunea Wolinski, dorindu-și „să nu uităm această perioadă formidabilă”. Este perioada în care se descoperă ca desenator politic, în care devine un „turbat” de stânga. De atunci a frecventat numai oameni de stânga – „oamenii de dreapta mă enervează”, mărturisea el. Tot în această perioadă se angajează la JDD și o cunoaște pe a doua sa soție, Maryse, jurnalistă la săptămânal.
„Desenul mi-a salvat viața, pentru că făceam ce-mi plăcea”, declara Wolinski pentru Europe1 în urmă cu un an, adăugând că „ceea ce-mi plăcea a devenit o meserie, iar ăsta este un lucru prețios”. Întrebat dacă se gândește la pensionare, artistul răspundea în stilul său provocator, cu o ultimă piruetă, „nu mă pot opri. Stilul de viață mă obligă să câștig mulți bani”.