Fostul premier al României, Victor Ponta, a povestit o că a trecut zilele acestea printr-o întâmplare ciudată, atunci când a mers să își ia mâncarea de la un restaurant. Potrivit acestuia, personalul restaurantului l-a invitat înăuntru, dar el le-a răspuns că nu încalcă legea, moment în care i s-a spus că restricțiile pentru restaurante au fost în vigoare doar o zi.
Ponta, uimit de ridicarea restricțiilor
„Alaltăieri m-am dus să-mi iau de mâncare de la un restaurant. Mi-a spus: Dar poftiți înăuntru. Cum? Cum înăuntru? Nu încalc legea, că am auzit că ieri v-a închis”.
Victor Ponta a primit însă un răspuns care l-a uimit: ”Da, ieri ne-a închis, dar azi ne-a deschis”.
”Vorbiți serios?
S-a uitat la mine și mi-a zis:
Dumneavoastră ne întrebați pe noi, domnul Ponta? Ăștia-s nebuni la cap? Cum să ne închidă luni și să ne deschidă marți? Și poate miercuri iar ne închid!”, a spus Ponta, conform D
C News.
Ponta: E o bătaie de joc!
Victor Ponta a mai vorbit și despre o conversație cu o altă persoană care se afla în străinătate, care i-a spun că nu poate veni în țară: „I-am zis da, intri în carantină. Mă sună din nou: Hai domle, îți bați joc de mine? Nu mai intru în carantină! Cum așa? S-a schimbat aseară lista.”
„E o bătaie de joc. Închizi restaurantul, deschizi restaurantul… Te duci în Spania, poți să vii, nu mai poți… E un haos total dintr-un sigur motiv dincolo de incompetența administrației noastre. Orban stă cu ochii pe slănină, adică pe voturi”, a mai spus liderul Pro România.