Prima pagină » Știri » Victor Ponta lansează acuzații dure: „PSD plătește bani grei ca să se lupte cu Pro România”

Victor Ponta lansează acuzații dure: „PSD plătește bani grei ca să se lupte cu Pro România”

Victor Ponta lansează acuzații dure: „PSD plătește bani grei ca să se lupte cu Pro România”

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, că PSD „plătește bani grei” să se lupte cu partidul său, spunând că social-democrații au reușit să se mobilizeze doar la moțiunea de cenzură prin care l-au debarcat pe fostul prim ministru Sorin Grindeanu, iar, când e vorba de moțiunea contra PNL, „se îmbolnăvesc” subit, „exact în numărul necesar”.

„Noi, cei de la Pro România, ne-am luptat în fiecare zi cu Orban şi PNL, am votat şi moţiunea de cenzură din februarie şi am fost singurii care am votat împotriva învestirii Guvernului Orban 2 în martie. Azi am fost prezenţi toţi 24 să votăm moţiunea de cenzură. Chiar dacă unii au făcut azi blat şi au chiulit din plen, noi ne luptăm în continuare cu acest Guvern incompetent şi corupt! În acest timp, PSD plăteşte bani grei ca să se lupte cu Pro România, scoate în faţă mici şmenari şi valutişti timişoreni care spun că pesediştii s-au „îmbolnăvit” azi şi nu au venit la Parlament că „i-a demobilizat Ponta”. Iar PNL îşi bate joc de români în continuare exact cu sprijinul vânzătorilor şi „conservelor” păstrate de Ciolacu în conducerea PSD – şi cu banii de la buget cheltuiţi de PSD pentru propaganda împotriva Pro România, exact cum făcea şi Dragnea în 2018 – 2019”, a scris Ponta pe Facebook.

„S-au îmbolnăvit SUBIT tocmai la moțiune…”

Ponta i-a acuzat pe PSD-iști că „s-au îmbolnăvit” chiar acum, când era nevoie de ei la moțiune.

„Când e vorba de moţiunea contra PNL se „îmbolnăvesc” subit exact în numărul necesar”, a adăugat Victor Ponta.

Atacul lui Simonis: „Ponta a subminat PSD-ul!”

Luni, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, care a avut contre și deputatul Cătălin Rădulescu, a declarat că Ponta nu a făcut decât „să submineze” PSD.

„Aş vrea să mă refer şi la Pro România. Ce şanse de succes am avut astăzi, când, începând cu ziua de ieri, Victor Ponta nu a făcut altceva decât să submineze atacând PSD şi încercând să demobilizeze atât parlamentarii partidului dânsului, cât şi parlamentarii PSD. Totuşi, să îl aud pe Victor Ponta vorbind de trădare şi trădători este prea mult. Domnul Victor Ponta îi acuză pe cei de la PSD care nu au ajuns la vot, cinci parlamentari din 206, un procent foarte mic, e adevărat, important, îi face trădători. Ar trebui să fie mai atent, pentru că grupul parlamentar al dânsului este format exclusiv din astfel de oameni. Îi transmit fostului prim-ministru, fost preşedinte al PSD, că tipul acesta de a face politică e de domeniul trecutului şi că oamenii nu mai pot fi minţiţi, aşa cum crede dânsul. Toate partidele care astăzi au lipsit de la întrunirea cvorumului legitimează, susţin deciziile aberante ale Guvernului Orban, susţin nedublarea alocaţiilor, susţin nemajorarea pensiilor, susţin modul haotic în care Guvernul gestionează această criză sanitară şi, evident, şi criza economică”, a acuzat Simonis.

 

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și