Victor Zota, șeful Agenției de Transplant: „E inadmisibil că i-au descoperit ATÂT DE TÂRZIU. Dacă îl găseau mai devreme, Iovan era în viață”. Reacția lui Arafat

Victor Zota, șeful Agenției de Transplant: E inadmisibil că i-au descoperit ATÂT DE TÂRZIU. Dacă îl găseau mai devreme, Iovan era în viață. Reacția lui Arafat
Publicat: 21/01/2014, 01:07
Actualizat: 24/01/2014, 12:12

Victor Zota, vicepreședintele Agenției Naționale de Transplant (ANT), a criticat dur, luni noaptea, felul în care au intervenit autoritățile în cazul accidentului aviatic care s-a petrecut în apropiere de Beliș, județul Cluj.

„E inadmisibil că i-au descoperit atât de târziu. Dacă îl găseau mai devreme, Iovan era în viață. Adrian Iovan a salvat viața celorlalți. Radu Zamfir (medicul Zamfir era unul dintre pasagerii din avionul prăbușit, n.n.) mi-a spus că Iovan a fost conștient o perioadă după care a devenit inconștient. E inimaginabil că în România 2014 să cadă un avion și noi să nu știm 7 ore unde a căzut”, a precizat Zota.

Reprezentantul ANT a mai spus că victimele au fost găsite de doi pădurari. „Unde sunt cei plătiți să-i găsească?”, s-a întrebat retoric Victor Zota.

De partea cealaltă, Raed Arafat, secretar de stat în ministerul Sănătății, nu a confirmat până în prezent decesul vreunei persoane implicate în accidentul aviatic. „Nu am informații definitive în legătură cu acest caz. Echipele lucrează în prezent la salvarea victimelor. Nu pot să confirm decesul vreunei persoane în condițiile în care nu am informații concrete”, a declarat pentru gândul dr. Arafat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu