Prima pagină » Știri » Videanu: Nu am înjurat pe nimeni de mamă, nu mă pun cu Marius Marinescu,pentru că are mintea odihnită

Videanu: Nu am înjurat pe nimeni de mamă, nu mă pun cu Marius Marinescu,pentru că are mintea odihnită

Președintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, joi, că face cadou cuplului Marius Marinescu - Marian Vanghelie licențele Marmosim obținute în guvernarea PSD, liderul democrat precizând că nu a înjurat pe nimeni "de mamă", și că nu se pune cu Marinescu, un om cu mintea odihnită.

Președintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, joi, că face cadou cuplului Marius Marinescu – Marian Vanghelie licențele Marmosim obținute în guvernarea PSD, liderul democrat precizând că nu a înjurat pe nimeni "de mamă", și că nu se pune cu Marinescu, un om cu mintea odihnită.

"Adriean Videanu nu a primit nicio licență. Marmosim este societatea care, de 80 de ani, exploata în România resursele respective și, în baza legii, Guvernul era obligat să emită Hotărârile pentru acele licențe de care vorbește Marius Marinescu. Toate acele licențe nu sunt funcționale. Niciuna din carierele pentru care Marmosim a primit licența nu este de interes pentru Marmosim", a precizat Adriean Videanu.

Liderul democrat a arătat că, în timpul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei, candidatul PSD Marian Vanghelie a adus în duscuție acest subiect al licențelor Marmosim obținute în anul 2004, iar acum Marius Marinescu reia această temă.

"Dau acele licențe cuplului Vanghelie-Marinescu, dacă au nevoie. Le fac cadou acele licențe, îi aștept, numai să-și exprime interesul și le cesionez, fără niciun fel de problemă", a anunțat Videanu.

În replică la acuzele lui senatorului PD Marius Marinescu, liderul executiv al PD, Adriean Videanu a arătat: "Eu nu am înjurat în viața mea pe nimeni de mamă. Într-adevăr, l-am sunat pe Marinescu, spunându-i că îi interzic să îmi mai folosească numele în interiorul partidului. Dacă are o problemă, vine și o discută în structurile autorizate ale partidului. Să nu îmi invoce mie numele în orice altă instanță de partid, dar, în rest, poate să spună ce vrea".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și