Prima pagină » Știri » VIDEO. Acțiune de amploare desfășurată pe raza județului Brașov. Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 lei

VIDEO. Acțiune de amploare desfășurată pe raza județului Brașov. Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 lei

Galerie Foto 2
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul structurilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au organizat și desfășurat  acțiuni cu efective mărite pe raza municipiului Săcele și a localităților Teliu, Tărlungeni și Budila, la data de 14 aprilie 2020.
Obiectivul acțiunii a constat în verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de urgență adoptate prin Ordonanțele Militare în vigoare, precum și combaterea criminalității sub toate formele ei.
În cadrul acțiunii au fost constituite mai multe dispozitive de ordine și siguranță publică, în care au fost angrenați aproximativ 120 de polițiști care au acționat pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, dar și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au constatat 3 infracțiuni, au legitimat peste 1.500 de persoane, au verificat aproximativ 1.100 autovehicule și au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 lei.
De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare, au fost confiscate și  retrase de la comercializare mai multe cantități de produse, ca urmare a expirării valabilității.
Polițiștii au procedat la verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină, verificarea unităților comerciale, efectuând, de asemenea, controale pentru combaterea criminalității economice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor