Prima pagină » Știri » VIDEO | Cum recunoaștem semnele posesivității în cuplu: „Orice relație are nevoie de libertate, de spațiu”

VIDEO | Cum recunoaștem semnele posesivității în cuplu: „Orice relație are nevoie de libertate, de spațiu”

Gabriela Saulea, trainer și consilier după divorț, a vorbit, marți, la Neatza cu Răzvan și Dani, despre posesivitatea în relații și cum am putea să ne vindecăm de ea.

„Ne dorim la început să fim așa, sunt al tău, ești a mea și chiar ne exprimăm «al meu», «al tău». Da, și e plăcut, pentru că noi avem nevoie de această apartenență și asta căutăm, că intrăm într-un cuplu. Însă la un moment dat poate fi prea mult și unul dintre parteneri poate fi prea posesiv, iar acest lucru va degrada relația pentru că afectează pe toți: 3 și pe posesiv, și pe cel posedat, dar și relația”, spune Gabriela Saulea.

Consilierul consideră că posesivitatea exagerată a unuia dintre parteneri duce de multe ori la pierderea relației.

„Ceea ce la început mi se pare frumos (că uite, are grijă de mine, nu mă lasă nici să ies la cumpărături că-mi aduce el mie tot nu am nevoie să fac nimic, cum să mă îmbrac, cu cine să vorbesc, cu cine să mă întâlnesc – e atât de bine), la un moment dat îți dai seama că practic ți-a confiscat viața și tu nu mai ai dreptul la alegeri. Tu ai voie să faci doar ceea ce se dă voie.”

Care sunt semnele posesivității? Cum ne dăm seama că se instalează?

„Ne dăm seama. Cel care simte este victima posesivității. Simte la un moment dat că nu mai are libertate, că nu mai poate să-și exprime dorințele, că nu mai poate să facă ce și-ar dori să facă cel care este posesiv, pentru că nici pentru el nu e ușor posesivitatea. Până la urmă este o frică, frica de a pierde. Am ceva și nu vreau să pierd. Și această frică mă face să fiu mereu în alertă, să fiu tot timpul în control, să fiu cu ochii pe telefon, să fiu cu ochii pe tine când ești plecat de acasă, să te sun, să-ți dau zeci de mesaje. Asta nu e viață. Adică nici pentru cel care îi posesiv nu e simplu. Nici pentru cel care este urmărit. Nu e simplu”, a mai spus Gabriela Saulea, trainer și consilier după divorț.

Orice relație are nevoie de libertate, de spațiu

Conform consilierului, trebuie să înțelegem că o relație are nevoie și de apartenență, de siguranță, de apropiere, de intimitate, dar și de libertate, de spațiu.

Gabriela este de părere că atunci când partenerul începe să dea semne că nu se simte iubit, ci agresat de această posesivitate, ar trebui să te dai înapoi și să vezi că ceva e în neregulă, pentru că posesivitatea poate fi reglată.

„Cel care suferă de posesivitate ar trebui să îl încurajeze pe posesiv. În același timp, trebuie să își pună bariere, să țină cont de viața lui și să aibă dreptul să își trăiască viața, astfel relația începe să intre în normalitate”, a încheiat Gabriela Saulea.

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și