Prima pagină » Știri » VIDEO. Furtună puternică în Satu Mare, în plin Cod Portocaliu de vânt. Zeci de județe se află sub cod galben

VIDEO. Furtună puternică în Satu Mare, în plin Cod Portocaliu de vânt. Zeci de județe se află sub cod galben

VIDEO. Furtună puternică în Satu Mare, în plin Cod Portocaliu de vânt. Zeci de județe se află sub cod galben

O furtună puternică a afectat, în această după-amiază, județul Satu Mare. De altfel, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) emisese, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu de vânt puternic, valabilă în intervalul 16.30 – 17.30.

Natura s-a dezlănțuit, la puțin timp după ce a intrat în vigoare codul portocaliu de vânt puternic.

Au fost afectate zonele joase din acest județ, care acum se află sub cod galben, până la ora 23.00.

În timpul codului portocaliu, vântul a avut la rafală chiar și 85-95 km/h, potrivit meteorologilor.

Cod galben de vânt în 31 de județe din țară, inclusiv Satu Mare

Meteorologii au emis, încă de vineri, o avertizare cod galben de vânt puternic valabilă, sâmbătă, până la ora 23.00, în 31 de județe din țară, inclusiv Satu Mare.

Astfel, potrivit ANM sunt afectate județele Arad, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Constanța și Tulcea, Satu Mare.

Specialiștii susțin că în aceste zone vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55-65 km/h și temporar 70-85 km/h, trecător cu aspect de vijelie.

Sunt afectate, pe parcursul zilei de sâmbătă, zone din Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și zona de coastă a Dobrogei, iar spre seară și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică jumătatea nordică a Moldovei.

Meteorologiii anunță că, în intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 80-100 km/h.

În nordul, nord-estul și centrul țării, precum și la munte, mai ales după-amiaza și seara local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45-55 km/h.

Vezi aici cum va fi vremea în acest weekend!

VIDEO: Facebook/Meteoplus

Citește și