VIDEO „Gândurile lui Cristoiu” | Evenimentul numărul unu este această sesiune extraordinară în care Guvernul își asumă răspunderea pe modificarea legii electorale / Moțiunea nu trece. Vom avea primari în două tururi

Publicat: 24/01/2020, 14:35

Redăm principalele idei prezentate de Ion Cristoiu în emisiune:

Update 19.52Rubrica „Mai bine tăceau”:Cum va rezolva ministrul Transporturilor problemele de la Cormarnic, mergând pe un drum forestier. Drumul forestier e un drum prin pădure. Ca să poți să îl faci șosea e foarte dificil. Bode: „Până când se construiește autostrada, rezolvăm drumurile pentru micul trafic, pentru a decongestiona acest sector. Cred că drumul județean Câmpina-Valea Doftanei limită cu Brașov-Săcele – 61 de kilometri de drum județean, poate fi reabilitat printr-o intervenție a statului cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, și astfel avem o variantă alternativă. De asemenea, la Sinaia avem un drum paralel cu drumul național identificat de autoritățile locale și acolo putem să îl reabilităm și salvăm câțiva kilometri, în zona Azuga am identificat un drum forestier care poate fi folosit ca și rută alternativă, iar cele două variante ocolitoare, Comarnic și Bușteni, ele sunt deja prinse în master-plan pe fonduri europene și ele pot fi realizate înaintea autostrăzii.”

Update 19.50Editorialul săptămânii:„O zi în România lui Iohannis„, de Valentin Boeru

Update 19.45Despre Greta Thunberg:Pentru mine e limpede că la imaginea acestei adolescente se lucrează intens. Locul terorismului l-a luat apărarea mediului. După căderea comunismului, Occidentul s-a văzut față în față cu o problemă: dispăruse dușmanul. Atunci s-a exagerat terorismul. Acum a „obosit” tema terorismului și a venit tema generoasă numită „încălzirea globală”.

Update 19.42Despre demiterea lui Trump:Nu știu care va fi rezultatul. Senatul este dominat de republicani. După părerea mea, inițiativa democraților (și nu sunt fan al lor) este justificată. Pentru că la americani poți face orice, dar să nu să intri cu picioarele în democrația lor. Trump a încercat să scoată din joc un contracandidat, pe Biden, folosin prerogativele de președinte. Așa ceva nu se face în SUA.

Update 19.35Despre cât de potrivit este Ciolacu în fruntea PSD:Nu este potrivit pentru funcție. Cu el la conducere, partidul nu a înțeles nimic. PSD nu se poate reforma decât cu un lider vizionar în frunte.

Update 19.32Adevăratamiză a modificării legii electorale:Violeta Alexandru este pregătită pentru Primăria Capitalei. Pentru ea se face și legea cu primari în două tururi. Indiferent pe cine pune candidat PNL, dacă se fac alegerile în două tururi, liberalii câștigă.

Update 19.20Despre realizările Guvernul Orban:Este cel mai prost executiv din istoria postdecembristă. De regulă când vine dreapta, mereu are probleme de administrare a țării. Pare un guvern electoral. Aflu cu stupoare că domnul Vela a decorat supraviețuitorii măcelului din 22 decembrie 1989. E clar o acțiune electorală. Nu au fost eroi.

Update 19.16Ce urmează:Acum moțiunea nu trece. Vom avea primari în două tururi, care avantajează PBL. Aceasta va rupe șira spinării PSD. Vor mai face trei-patru asumări ale răspunderii. Dacă moțiunea nu trece, PSD este lovit și mai tare. Dacă liberalii doresc anticipate, pot face asta prin demisia premierului.

Update 19.04Despre anticipate:Evenimentul numărul unu este această sesiune extraordinară în care Guvernul își asumă răspunderea pe modificarea legii electorale, prin trecerea de la alegerea primarilor într-un tur la alegerea în două tururi. Ne aflăm, de pe 4 noiembrie, într-o permanentă dezbatere despre anticipate, dacă vor fi sau nu. Ca să fie anticipate trebuie să cadă acest guvern și apoi să cadă încă două. Ca să cadă celelalte două, guvernul acesta poate cădea doar prin demisia premierului sau o moțiune de cenzură care trece. Orban profită de faptul că PSD nu vrea anticipate și își tot asumă răspunderea. Orban depune moțiune doar dacă se schimbă legea electorală, deoarece PSD este un partid care are o structură foarte puternică dată de primari. Dacă nu mai sunt acești edili, PSD pierde din forța locală. PNL știa că, prin asumarea răspunderii, PSD va depune moțiune.

Ion Cristoiu analizează guvernarea PNL, gafele minștrilor din cabinet, dar și mișcările din Partidul Social Democrat înainte de Congresul Extraordinar.

Urmăriți așadar, joi, de la ora 19.00. Teme:

Trece moțiunea de cenzură anunțată de PSD?
Dacă da, intră social-democrații la guvernare?
Care sunt gafele miniștrilor din actualul executiv?
De cine este condus Guvernul?
Cine se conturează pentru șefia PSD?
Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ieșit Dragnea din închisoare?
Este procesul de demitere a lui Trump justificat?

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cele trei mari gafe făcute de candidaţi la dezbaterea prezidenţială şi cât îl va costa...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum au arătat ultimele clipe din viața Andreei Cuciuc. Oleg, unul dintre colegii tinerei, a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte...
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040