VIDEO. În timp ce făcea live pe Facebook, un tânăr din Alba a fost încătușat de polițiști
Un tânăr din județul Alba a fost încătușat de polițiști în timp ce făcea live pe Facebook. Întâmplarea a avut loc după ce băiatul, aflat în mașină alături de un prieten, a fost oprit de un echipaj de poliție.
Polițiștii i-au cerut documentele, moment în care tânărul a observat că agenții nu poartă mască de protecție și nici mănuși. A început să transmită totul live pe Facebook, susținând că agenții nu respectă măsurile de protecție menite să oprească răspândirea noului coronavirus.
„Doi agenți de poliție, fără mască și fără mănuși. În plină pandemie! Dați-ne sancțiune și plecăm!”, a spus tânărul în timp ce filma.
Când polițiștii au vrut să plece, băiatul nu a vrut să se dea la o parte, așa că agenții s-au dat jos din masină, au alergat după el, l–au imobilizat și l-au încătușat.
https://www.facebook.com/dorel.risteiu.3/videos/576935403226714/?t=0
Un tânăr care livra mâncare a murit într-un accident provocat de o șoferiță de 70 de ani
La data de 19 iunie, în jurul orei 17:30, o femeie de 70 de ani a condus un autoturism pe strada Zmeurei, dinspre Tulcei către Soveja, iar la intersecţia cu aceasta, pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului Oprire, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 26 de ani, pe strada Soveja, banda a doua, dinspre bd. Tomis către str. Ştefăniţă Vodă.
În urma coliziunii, autoturismul s-a răsturnat pe carosabil, fiind proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 20 de ani, din sens opus”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, citat de Antena 3.