Prima pagină » Coronavirus » VIDEO. Italia: Un bărbat de 81 de ani i-a cântat la fereastră soției, internate cu COVID-19

VIDEO. Italia: Un bărbat de 81 de ani i-a cântat la fereastră soției, internate cu COVID-19

VIDEO. Italia: Un bărbat de 81 de ani i-a cântat la fereastră soției, internate cu COVID-19
VIDEO. Italia: Un bărbat de 81 de ani i-a cântat la fereastră soției, internate cu COVID-19 / Sursă Captură Video

Aflat în imposibilitatea de a-şi vizita soţia bolnavă la spital, Stefano Bozzini, în vârstă de 81 de ani, a decis să meargă pe strada din faţa spitalului pentru a-i cânta la acordeon. Momentul emoţionant a fost imortalizat de de fiul lor Maurizio şi a devenit viral.

Bărbatul şi-a început reprezentaţia cu piesa „Spanish Eyes”, de Engelbert Humperdinck

În timp ce Carla Sacchi, soţia sa, privea de la fereastra primului etaj al spitalului din Castel San Giovanni, un oraş din regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, trubadurul a interpretat o serie de cântece de dragoste cu acordeonul său.

Bărbatul şi-a început reprezentaţia cu piesa „Spanish Eyes” de Engelbert Humperdinck, înainte de a juca o selecţie de piese favorite soţiei sale.

Gestul său nu a fost urmărit doar de soţie, ci şi de alţi pacienţi ce au ieşit la ferestre pentru a admira reprezentaţia.

Un bărbat poate fi auzit în fundal, spunând „bravo” şi „ce frumos, acest bărbat îi interpretează soţiei care se află în spital”.

Spitalul nu tratează pacienţii cu COVID-19, dar vizitatorii nu au voie să intre în clădire din cauza restricţiilor impuse ca răspuns la pandemie.

Conform agenţiei de ştiri italiene ANSA, Bozzini este un membru pensionar al infanteriei montane Alpini a armatei italiene, iar pălăria face parte din uniformă. Unitatea sa l-a poreclit „Gianni Morandi al Alpinilor” deoarece cânta mereu la acordeon.

Radu Cristian ... vezi toate articolele