VIDEO. Momentul șocant în care tânăra de 25 de ani este împinsă în fața metroului. Agresoarea a fost arestată. UPDATE

Publicat: 13 12. 2017, 19:57

This browser does not support the video element.

UPDATE 19.40: Agresoarea de la metrou a fost arestată pentru 30 de zile

Magistrații Tribunalului București au decis, miercuri, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a Magdalenei Șerban, femeia care a împins o tânără de 25 de ani în fața metroului, la stația Dristor 1, aceasta decedând în urma impactului.

Conform unui comunicat de presă al PTB, femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, au rezultat următoarele: la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul stației de metrou Costin Georgian, inculpata a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenția vădită de a o arunca în fața trenului care tocmai intra în stație”, arată procurorii criminaliști.

Ulterior, tot marți, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul stației de metrou Dristor 1, Magdalena Șerban a împins o altă fată spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe șine, în timp ce aceasta încerca să se agațe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul.

„Urmare a acestor acțiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în stație și a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, precizează anchetatorii.

Procurorii vor cere, miercuri, unui judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București arestarea preventivă a femeii pe o durată de 30 de zile.

„Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB”, conform PTB.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la audieri, suspecta nu și-a recunoscut fapta, fiind incoerentă. Deși pe peron erau multe persoane, nimeni nu a mers după femeia care a împins-o pe fată în fața metroului pentru a o opri, aceasta reușind să plece, fiind depistată după mai multe ore. Anterior, suspecta ar fi încercat să ucidă o altă fată, o tânără în vârstă de 20 de ani, la stația de metrou Costin Georgian. Fata a opus rezistență atunci când femeia a încercat să o împingă în fața trenului și a reușit să fugă. Nu a mers imediat la poliție, ci s-a dus acasă și le-a povestit părinților. Ulterior, în stare de șoc, a depus o plângere.

Sesizarea a fost depusă în același timp în care o tânără de 25 de ani își pierdea viața, fiind împinsă de aceeași femeie, potrivit informațiilor de la dosar.

Pe baza descrierii făcută de fata de 20 de ani, polițiștii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la metrou și au depistat-o pe femeie.

Femeia de 36 de ani a fost supusă unei expertize psihiatrice.

Tânăra ucisă marți seara se numește Alina Ciucu și este din Craiova.