O alpaca aflată în mijlocul unei dispute juridice, după ce a fost testată pozitiv de două ori pentru tuberculoză bovină, a fost preluată de autoritățile britanice de la Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra) pentru a fi eutanasiată.
Defra a ordonat eutanasierea lui Geronimo după cele două teste, însă Helen Macdonald a contestat rezultatele, s-a adresat instanțelor judecătorești și a făcut nenumărate alte demersuri pentru a-l salva înainte de termenul limită al Defra – 4 septembrie.
Poliția a intrat în țarcul lui Geronimo imediat ce a sosit la fermă, în jurul orei locale 11:00, scenele fiind difuzate live, online. Escortați de poliție, oficialii Defra au preluat alpaca, în timp ce zeci de protestatari furioși urmăreau neputiincioși scenele, scrie BBC.
Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat că ofițerii s-au dus la fermă pentru a-i sprijini pe oficialii Defra. „Vom ajuta întotdeauna agențiile noastre partenere pentru a-și îndeplini atribuțiile legale, iar rolul nostru este de a preveni încălcarea legii și de a ne asigura că siguranța publică este protejată„, au adăugat ei.
Geronimo a fost adus în Anglia din Noua Zeelandă, în august 2017, de către Helen Macdonald. Alpaca a fost testată de două ori pozitiv pentru tuberculoză bovină în august și noiembrie același an. Prin urmare, Geronimo a trebuit să trăiască izolat, departe de celelalte animale de la ferma din Wickwar.
Autoritățile au solicitat o decizie judecătorească pentru a-l putea eutanasia pe Geronimo în iulie 2018. În urma unor demersuri, Geronimo a primit o suspendare a deciziei, termenul limită pentru eutanasiere fiind mutat la finalul lunii august.
Dar Helen Macdonald a solicitat o revizuire judiciară a cazului lui Geronimo, susținând că noi probe arată că animalul este sănătos, acest fiind începutul unei adevărate bătălii legale de durată.
Helen a ajuns la diverse instanțe cu probele pe care le avea, dar de fiecare dată cazul ei a fost respins, iar tot ce a putut ea să facă a fost să amâne eutanasierea.
Într-un final, când toate căile au fost epuizate, s-a decis ca Geronimo să fie eutanasiat.
Cazul lui Geronimo i-a scos în stradă pe iubitorii de animale și pe cei care le apără drepturile, care au cerut anularea deciziei susținând că diagnosticul a fost stabilit defectuos și nu are nicio acoperire științifică.