Prima pagină » Știri » VIDEO. Panică la metrou. Două femei au reclamat astăzi că au fost amenințate. Ce știu până acum anchetatorii despre suspectă. UPDATE

VIDEO. Panică la metrou. Două femei au reclamat astăzi că au fost amenințate. Ce știu până acum anchetatorii despre suspectă. UPDATE

Galerie Foto 2
Detalii pe Gândul

UPDATE 12:45: „Femeia a fost descoperită la ora 10:55 în zona Pipera, găsită la suprafață. La acest moment se află la audieri pentru a se stabili cauzele, împrejurările în care s-a produs fapta. 

Așa cum am comunicat, la poliția metrou s-a prezentat o doamnă care a sesizat că s-a simțit amenințată de cuvintele adresate de o femeie. Persoana pe care au depistat-o colegii noștri este din București și are 57 de ani. Nu a fost observată datorită semnalmentelor feței, elementele care au condus la depistarea ei au fost cele de vestimentație.

O doamnă a sesizeat, printr-o scrisoare electronică, faptul că ar fi făcut obiectul unei amenințări, tot verbale. (…) Urmează să stabilească medicii dacă există sau nu probleme de vreun fel. Persoana a simțit o stare de temere, s-a speriat, a apărut și ceva referitor la copiii ei, cea care adresa mesajul spunea că ar fi decedați.

Nu a existat un contact fizic, cuvintele, posibil și atitudinea au fost amenințătoare”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei. Din primele informații rezultă că cele două femei nu se cunoșteau și nici nu s-a produs vreun contact fizic violent. 

UPDATE: Incidentul a avut loc în stația de metrou Unirii 2. În momentul de față sunt echipaje de Poliție în toate stațiile de metrou.

„Avem un suspect reținut. Nu știm dacă este vorba despre aceeași persoană care a lansat amenințări, urmează să se stabilească acest lucru. Toate echipajele aflate în teren sunt implicate în rezolvarea acestei situații”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, pentru MEDIAFAX.

„În această dimineață, în jurul orei 10.00, la Poliția Metrou s-a prezentat o femeie, de 42 ani, care a sesizat faptul că a fost amenințată de către o necunoscută, care prezenta următoarele semnalmente: vârsta de 60-65 ani, aproximativ 1,60m, constituție robustă, îmbrăcată cu mai multe haine, peste care avea o fustă dreaptă, de culoare neagră, pulover negru, lung, căciulă neagră, geantă bej și cizme negre. Pe braț purta o haină de culoare neagră”, transmite Poliția Capitalei.

Surse judiciare au declarat că persoana suspectată i-ar fi zis femeii care a depus plângerea: „Nu scapi de mine”.

Poliția a furnizat fotografii cu femeia suspectată de amenințare.

„Solicităm sprijin din partea tuturor persoanelor care pot oferi informații despre persoana din imaginea alăturată. Cei care o recunosc sunt rugați să apeleze de urgență prin 112 sau să se adreseze celui mai apropiat polițist”, este apelul anchetatorilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?