VIDEO. Peste 15.000 de cazuri de violență în școlile din România în 2012. Reacția elevilor: postarea pe internet

Publicat: 02 02. 2013, 12:12
Actualizat: 29 07. 2014, 20:34

Ministerul Educației a anunțat că, anul trecut, s-au înregistrat nu mai puțin de 15.358 de cazuri de violență fizică și verbală în școli, raportate la inspectorate.

Cele mai multe astfel de plângeri s-au înregistrat în București și județele Iași, Timiș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Bihor, Constanța, Bacău, Prahova, Mureș, Hunedoara, Vâlcea, Sălaj și Neamț, conform Ministerului Educației.

Cele mai multe acte de violență în școli au vizat sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața elevilor (6.275 de acte de violență fizică ușoară, 143 de acte de violență fizică gravă). Pe următoarele locuri se află actele împotriva conviețuirii sociale (2.509 cazuri), actele contra bunurilor elevilor (3.261 de înșelăciuni, tâlhării, distrugeri), urmate de actele împotriva libertății (1.603 de amenințări, șantaje, lipsiri de libertate).

Analizând cifrele, oficialii din Ministerul Educației au stabilit că vor demara un Plan Național de Acțiune în vederea combaterii violenței în școli.

Doar în ultimul an au avut loc câteva incidente extrem de grave: în mai 2012, un elev de clasa a șaptea din Dolj a murit în urma unei bătăi în școală, iar un altul din Mehedinți a fost preluat de SMURD după ce un coleg l-a lovit cu un scaun în cap. În Timiș, un elev a fost bătut și băgat cu capul în toaletă de doi colegi, iar în Suceava o tânără a ajuns la spital după ce a fost izbită cu capul de bancă și de tablă.

Multe dintre incidentele din școli ajung cunoscute și pentru că elevii le filmează și le postează pe internet, în loc să acționeze pentru a le combate.