Prima pagină » Știri » VIDEO | Portul sirian Latakia, lovit de rachete israeliene marți dimineață

VIDEO | Portul sirian Latakia, lovit de rachete israeliene marți dimineață

VIDEO | Portul sirian Latakia, lovit de rachete israeliene marți dimineață

Portul sirian Latakia a fost lovit de rachete israeliene marți dimineață, al doilea atac de acest gen luna aceasta împotriva unei instalaţii strategice a ţării, provocând explozii mari și incendii, scrie Times of Israel.

Timp de ani de zile, Israelul a evitat să efectueze lovituri împotriva portului Latakia din cauza prezenței mari a forțelor rusești în apropiere. Iranul ar fi folosit portul pentru a transporta muniție către reprezentanții săi din regiune, în special către grupul terorist libanez Hezbollah, potrivit Times of Israel.

„În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (…) vizând terminalul de containere din portul Latakia„, a transmis agenţia de presă siriană SANA, citând o sursă militară.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul sirian de când a izbucnit războiul civil din zonă, în 2011. Atacurile au vizat poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah.

Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui transport de arme iraniene în portul Latakia, situat în vestul Siriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime.



								
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, cu o experiență în domeniile internațional și eveniment. S-a alăturat echipei Gândul în 2021. vezi toate articolele

Citește și