VIDEO | Premierul Ciucă, la întâlnirea cu americanii de la Fluor Corporation, finanțatori ai reactoarelor nucleare mici și parteneri în proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă: ”Proiectul SMR de la Doicești este un obiectiv de interes național”
This browser does not support the video element.
România este „pe drumul cel bun” în a deveni „prima ţară care va avea cea mai nouă, sigură şi curată tehnologie nucleară”, cea a reactoarelor nucleare mici (SMR), iar proiectul SMR de la Doicești este un obiectiv de interes național, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Nicolae Ciucă a avut marți o întrevedere cu reprezentanţii companiei americane Fluor Corporation, acţionar al tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni și parteneri în proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, compania, listată la bursa din New York, cu o cifră de afaceri de aproximativ 15 miliarde USD pe an, este cel mai mare finanţator şi acţionar al tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni, NuScale – singura tehnologie din această clasă de centrale nucleare certificate de un organism de reglementare (US NRC).
Proiectul SMR NuScale – RoPower Nuclear
În noiembrie 2021, Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat un acord pentru a avansa implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, în România, în acest deceniu.
În mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale și E-Infra, proprietarul amplasamentului, au semnat un MoU pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița. Fluor Co. va coordona etapa de Engineering, Procurement and Construction (EPC) pentru acest proiect.
La data de 27 iunie 2022, președintele Joe Biden (SUA), cu ocazia lansării Parteneriatului pentru Infrastructură și Investiții Globale, prezentat la Summit-ul Liderilor G7, a anunțat alocarea unui grant de 14 milioane USD pentru etapa de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în Romania by NuScale – Studiul preliminar de inginerie și design front-end pentru proiectul SMR în România.
Compania americană NuScale Power și compania românească RoPower Nuclear (deținută în cote egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas), au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie și proiectare pentru prima centrală cu reactoare nucleare modulare mici din România.
Proiectul Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă
În noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, care va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării Proiectului Unităților CANDU 3&4.
Până în momentul de față, în cadrul proiectului s-au alăturat în Joint Venture (JV) partenerii americani Fluor Corporation, Candu Energy și Sargent&Lundy. Responsabilitățile principale ale JV constau în principal în asigurarea managementului de proiect și dezvoltarea ingineriei conceptuale, o activitate preponderent asigurată de către Candu Energy, Sargent & Lundy și Ansaldo.